Sunt Margareta Cemârtan din municipiul Chişinău. În 1949 am fost deportată în Siberia şi, la îndemnul mai multor personalităţi, am scris amintirile mele din copilărie pe care am petrecut-o în taigaua rusească. Am trecut pe la mai multe edituri, dar nu ştiu de ce nu aveam încredere în nimeni. Într-o duminică, văd un anunţ pe biserica pe care o frecventam de multe ori, că este o editură. Am întrebat preotul pe unde să intru şi aşa am făcut cunoştinţă cu aşa-zisul editor Valeriu Luchianenco SRL. Negociatorul a fost foarte amabil şi prietenos. Mi-a făgăduit că-mi face cartea în două săptămâni. Dat fiindcă se apropiau sărbătorile de iarnă, am dat termenul de 2 luni. Era 17 noiembrie 2003. L-am crezut fără nici o rezervă. Şi cum să nu crezi, când sediul este lângă o biserică. În cine mai poţi crede, dacă nu în sfântul lăcaş, unde părintele e o personalitate marcantă? Şi i-am plătit 19,500 pe viitoarea carte.

Dar n-a fost să fie aşa. Valeriu Luchianenco nu mi-a făcut cartea nici peste 3 luni şi nici peste 2 ani. Îmi zicea ca să vin mâine şi tot aşa, până am înţeles că m-a dus de nas. M-am plâns de două ori preotului şi am ameninţat că-l voi da în judecată. Însă părintele mi-a interzis, spunând că e mare păcat şi că Sfinţia Sa nu are nimic cu Luchianenco, decât că-i închiriază sediul.

M-am adresat la poliţie, Luchianenco râzând a zis că-s băieţii lui şi nimic nu o să-i facă. Aşa şi a fost!

M-am plâns deputatului S. Urechean. Domnia Sa i-a trimis plângerea mea preotului. Acela, când m-a văzut la Casa Domnului, adică a lui, m-a blestemat, fiind alături de chiar Valeriu Luchianenco, şi către secretara sa. Am rămas şocată. Mă gândeam că era normal să-l dojenească pe editor, să-l ruşineze, să-i bată obrazul că a îndrăznit să amăgească o bătrână care a împrumutat cele 13, 500 cu procente şi 6 mii le-a scos cu mare greu de la Primărie (Departamentul Cultură). Nicicând până acum nu mă adresasem după vreun ajutor la stat sau municipiu. După un an, am fost nevoită să dau în judecată, la 6.05.2005. Luchianenco râdea cu plăcere şi zicea că totul e în zadar, că el e jurist şi ştie ce face…Eu nu credeam că legea nu va fi de partea mea. Dar aşa a fost. Mi s-a dat câştig de cauză, dar executorii îmi scriu că n-au avut ce-i sechestra, pe când Ministerul Justiţiei spune: că a arendat încăperea la 13.08.2003, iar maşina de tipar şi cea de tăiat le-a cumpărat la 7.02.2005 (pe când eu le-am văzut chiar în 2003, când am dat comanda). Şi apoi executorul a dat voie să vândă maşinile la 31.06.2006. Adică după eu şi alţii am dat în judecată?! De ce se fac nelegiuiri? Şi cine se ascunde după toate acestea?

…”Executorul judecătoresc şi în continuare va întreprinde toate măsurile reale întru executarea documentului executoriu nominalizat, în limitele legislaţiei în vigoare şi despre măsurile întreprinse vă vom informa adăugător”, spune viceministru Eşanu N.

Dar după 3 ani, eu iar m-am adresat executorului, Grigore Stoian, şi iată ce-mi răspunde el:
-”A transmite procedura de executare N15-455/09 la arhivă”. Conform informaţiei prezentatela Inspectoratul fiscal principal de stat, Luchianenco este înregistrat ca întreprindere FANTOMĂ”.

Adică ştampila a fost falsă, licenţa falsă, contul la bancă fals? Şi asta totul s-a făcut sub pereţii bisericii, al cărui preot până la urmă a zis că nici sediul nu este al lui, ci al liceului “Gheorghe Asachi”? De ce nu se arată cu cine a făcut contract de arendă, contract de împrumut şi de gaj şi cu ce le-a vândut? De ce se ascunde numele? De ce nu mi-a primit articolul pe tema asta nici ziarul “Timpul”, nici “ZG”, şi numai “Jurnalul de Chişinău” a publicat pe 19.09.2006, şi Dl. Oleg Brega? De ce toţi se tem de adevăr? Oare de atâta am pătimit atâta timp şi mai pătimesc ca să mă fure ziua albă şarlatanii şi escrocii de prin biserici? De ce să nu stea la răcoare ca toţi infractorii şi Valeriu Luchianenco? Am dat din nou în judecată la 3 octombrie 2007 să schimbe debitorul, dar nu am încă răspuns. Am scris Recurs pentru executor, aştept rezultatul la 24.11.2009 ora 12.00. Judecător – N. Mazur. M-am plâns lui Diacov, lui Lupu, lui Voronin – totul a fost în zadar. La 28.10.2009, am scris iarăşi noului preşedinte al Justiţiei. Încă nu am răspuns, încă…
…

Margareta Cemârtan