În esenţă, naţionalismul nu se deosebeşte cu nimic de comunism. E aceeaşi dictatură a gloatei, care urăşte fanatic individul şi libertăţile sale. Un pupător de prosoape şi icoane nu e cu nimic mai bun decât un pupător de drapel roşu. Ambele sunt impregnate de spiritul dictaturii, al grotei, al turmei… Atât comuniştii, cât şi naţionaliştii sunt gata să taie şi să spânzure oameni concreţi, în carne şi oase în numele idealurilor lor abstracte. Oameni care nu se încadrează în doctrinele şi ideologiile lor, în idealurile lor în care nu este loc de libertate, democraţie, individ, totul fiind în subordinea Statului, Neamului, Tradiţiei, Religiei, Proletariatului…

Practic, toate conflictele sângeroase de la sfârşitul secolului trecut, când se părea că Europa, chiar şi cea estică, a evoluat, s-a civilizat şi nu mai poate tolera sacrificarea oamenilor doar în baza apartenenţei lor la o religie sau naţionalitate, au avut la bază idealuri nobile, de emancipare a unui popor cu preţul sacrificării altuia. Iar purificările etnice sunt emblema idealurilor care privilegiază strămoşi în iţari sau şalvari, icoane, indiferent cine le operează: comuniştii şi cazacii lor ori Antonescu, Garda de Fier sau Miloşevici.

Deci, nu-mi rămâne decât să concluzionez. Dacă locul comuniştilor este luat de naţionalişti, cu siguranţă nu se întronează democraţia. Mai degrabă, o dictatură este înlocuită cu alta…