După ratificarea tratatului de la Lisabona de către cele 27 ţări membre a devenit cert faptul că Republica Moldova nu mai are ce căuta în „Uniunea Europeană”, devenită acum un imperiu antidemocratic, un instrument de promovare a intereselor obscure a unor companii transnaţionale.
Ziua de 1 decembrie din acest nu va mai fi un prilej de bucurie. Dacă acum 81, la 1 decembrie 1918 se puneau bazele unei Românii Mari şi puternice, în zilele noastre, la 1 decembrie 2009 vom „sărbători” moartea României. Moartea pe care românii şi-au provocat cu mâinile sale , iar suicidul, din câte ştim, este unul din cele mai mari păcate.
Începând cu 1 decembrie al acestui an, statul român este desfiinţat şi transformat într-o provincie neînsemnată a unui imperiu. Ceea ce nu a reuşit Imperiul Otoman, Imperiul Austriac, Imperiul Rus a reuşit astăzi ceea ce numim „Uniunea Europeană”.
Nu acesta a fost visul românilor, nu aceasta este voinţa a neamului românesc, ci a duşmanilor noştri. Românii au vrut bunăstare şi dreptate, nu lichidarea fiinţei sale naţionale. Ruşine acelor politicieni care promovează astăzi pe agenda politică distrugerea propriului neam!
