Mă doare călcîiul de la atîta lovit în perete, nemaivorbind de faptul că am dormit puțin, mă lamentam eu în receptor. De ce nu ai chemat poliția?! Doar știi că ai tot dreptul, auzeam din celălalt capăt al firului.
Cam așa a început ziua mea de duminică, care, de obicei, o petrec lenevind în pat pînă tîrziu, savurînd din plin plăcerea zilelor de odihnă. Duminică foarte dimineața, pe la orele 2-3, careva din vecinii mei (sper că cei la care am bătut cu înverșunare cu piciorul în perete) s-au certat. Era o ceartă din asta mortală de la care ți se ridică părul măciucă și ți se face frică să nu se termine cu omucidere: isterie interminabilă, amestecată cu durere sufletească; glas de bărbat care încerca să o calmeze, urlînd la fel de neplăcut ca și ea; o altă voce de matur, care apărea sporadic și fără efect; căderi de mobilă și lovituri, sper că tot în mobilă.
Zilele de odihnă sunt pentru reanimarea spiritului după o săptămînă de lucru, iubire și îndeletniciri frumoase. La ce bun de irosit timpul în felul ăsta?…
Pe lîngă faptul că îmi ieșisem complet din fire și mă mai durea și piciorul, mi se roteau două întrebări în cap. Mă întrebam dacă cei doi au copii și dacă erau și ei în apartament în momentul respectiv. Mai bine să nu fi avut.
De ce in unele cupluri, la un moment dat, apare atîta ură și dezgust reciproc?
- Sursa: blogul lui Ena