Ceva ce ma intristeaza pe mine foarte mult in Romania este limitarea libertatii de exprimare. De multe ori ne-am dori sa spunem lucrurilor asa cum sunt, dar din cauza sistemului si a educatiei poporului roman, trebuie sa tacem, sau in cel mai bun caz sa ocolim cat de mult putem.
Ma intreb oare cati elevi din liceu vad nedreptatile din invatamant? Cati sunt cu adevarat constienti ca ceva nu merge bine, si cati sunt dispusi sa schimbe ceva? Totul mi se pare plafonat. Mergem in fiecare zi la liceu, facultate, si vedem cum se cumpara examene, cum se iau note pe teze facute de acasa si subiecte stiute pentru olimpiade, dar nu avem puterea sa spunem. Si nici libertatea. Suntem constienti ca daca am face un asemenea pas ar putea fi echivalent cu pierderea carierei, pierderea unui loc respectabil, si o razbunare din partea tuturor. Ceea ce nu inteleg este de ce un profesor se supara daca primeste o sugestie? Normal mi se pare sa isi imbunatateasca stilul de predare prin acele sfaturi, nu sa se razbune si sa sustina ideea ca stie cel mai bine ce face. Nu cred ca exista varsta la care sa nu putem invata ceva.
Ma uit in jurul meu si vad oameni ale caror conditii de munca sunt oribile. Geamuri sparte, echipament neadecvat, nu cabine de dus, nu cabina de schimb, si ma intreb de ce nimeni nu spune nimic. Raspunsul este simplu, pentru ca orice patron iti raspunde in acelasi mod ironic si lipsit de orice intelegere umana”daca nu iti convine, esti liber sa pleci”.
Am vazut chiar la copiii mici aceasta retinere. Nu stiu daca face parte din educatie, dar am vazut o mama care ii interizcea copilului sa mai puna intrebari. Poate ca este vorba si de oboseala si de faptul ca un copil mic necesita multa atentie, insa e un pic ciudat sa pui niste bariere atunci cand se formeaza.
Poate ca nici bloggerii nu au libertate deplina, pentru ca exista mereu ceva care sa ii retina. In cazul meu, poate trairile sufletesti, poate frica de a nu vedea cineva articolul atunci cand fac aluzie la acea persoana, poate teama de a nu fi iar inteleasa gresit, poate ma gandesc ca nu este bine si astfel mai bine tin pentru mine. Dar pana la urma, omul nu trebuie mereu supus acestui proces de invatare? E posibil sa avem dubii in ceea ce facem sau gandim, e posibil sa existe milioane, sau miliarde de oameni mai inteligenti decat noi, dar nu inteleg de ce ne este frica sa intrebam? De rusine? E o rusine ca nu am invatat la momentul potrivit, dar totusi am dori sa stim mai multe?
Un caz ciudat, din nou, la spitalul unde este internata bunica-mea. O asistenta a luat sange de la un pacient, intr-o sticla de jumatate de cola. Nu era sterilizata, nu era speciala pentru asa ceva, pur si simplu a cerut-o in salon, si tot in salon a luat si sangele. Maica-mea uimita, o bate gandul sa intrebe cum se poate asa ceva. Dar pana la urma a tacut de frica de a nu trata-o urat pe bunica-mea apoi. Si atunci, unde este libertatea de exprimare?
Nu conteaza ca facem parte din categoria elevilor si am avea intrebari si obiectii cu privire la materia pe care o studiem, oricum nu avem dreptul sa ne exprimam liber. Ca suntem la facultate, nu putem pretinde sa nu se plateasca examenele, pentru ca la fel suntem catalogati prosti, iar prostia se plateste. La serviciu si la patron nici ganduri de acest drept. De fapt dreptul exista, dar nu putem sa ni-l insusim. Si atunci, ce vrea omul sa auda? Ceea ce ii place si convine. Si atunci dorinta de imbunatarire si exprimare a omului unde s-a pierdut? In comunism?