Nu ştiu cum voi, dar pe mine m-a deranjat miştoul lui Băse. Chiar mă gândeam înainte de a vedea imaginile, oare ce glumă va trânti preşedintele României? Ştiu că de obicei varsă din el câte o poantă. Na, că asta a fost nereuşită. Poate pe voi nu vă deranjează, dar eu am început să am probleme cu glumele despre pălitură de osândă; gâlşeavî pi şer; închis veşnic. Sunt atât de ofilite, atât de obosite. Dragilor, dacă întâlniţi un moldovean, un basarabean, nu mai faceţi glume despre limba moldovenească, acşent. Au făcut alţii înaintea voastră şi sigur nu mai aveţi haz. Ce dracu! Încetaţi. Revenind la Băsescu. Face glume despre limba moldovenească cu un om care, să fim sinceri, o vorbeşte bine. Deci, m-a deranjat. S-a văzut că şi Filat nu prea a avut o faţă fericită. Chit că Băsescu a explicat mai târziu faza, cică avea nevoie de translator atunci când se întâlnea cu guvernanţii anteriori de la Chişinău. Eh, ce folos? Deja eram supărat, doar Băsescu ştia că nu va avea în faţă un comunist: Ah, dar dumneavoastră ştiţi să vorbiţi româna? Eu credeam că sunteţi la fel de tăntălău ca şi comuniştii. Nu? Gata, trec la română, căci oricum vorbesc execrabil engleza.
Acum stau şi mă gândesc, dacă Băse mai prinde un mandat, şi tind să cred că aşa va fi, se va întâlni cu Ghimpu, iar acesta vorbeşte talpa gâştii. Cu ce glume ne va mai teroriza?
În timp ce Băsescu făcea glume expirate, o moldoveancă cu cetăţenie română nu putea să primească un rinichi de la mama ei. Explicaţia - birocraţia din România este prea tâmpită. Aş zice pre limba folosită de Băse, fuck this shit! Vedeţi ştirea de mai sus.