Nu vă ascund cu cine am votat la alegerile parlamentare: pentru PL, adică Chirtoacă şi implicit Ghimpu. Da, da. Chiar politicianul de care îmi face mare placere să râd cel mai mult. Păi, mai mult de atât ce pot să fac după ce mi-am băgat votul în urnă? Stau în colţul meu, mai râd, mai plâng. Cum să nu verşi o lacrimă, când vezi că mai proşti ca politicienii moldoveni sunt doar politicienii moldoveni. Este vorba de oamenii ăia pe care îi tot vedem cuvântând de la tribuna Parlamentului.

 

După ce s-au liniştit valurile alegerilor, cum se întâmplă în orice ţară, începe împărţirea puterii. Comuniştii, adică băieţii răi, nu au reuşit să o facă atunci când aveau majoritatea. S-au mai organizat o dată alegeri, au câştigat băieţii buni: AMN, PD, PL, PLDM. Numai că nici aceştia nu reuşesc să împartă puterea. Bine, au făcut-o între ei, între partidele lor. Dar cum rămâne cu ultima funcţie? Cea de preşedinte. 

 

Aşa se face că nu avem încă preşedinte. Aşa se face că pe lângă o drăcoasă criză economică, Moldova nu reuşeşte să treacă de o criză politică de aproape un an. Dacă de prima criză sunt vinovaţi bancherii lacomi din Statele Unite, de a doua politicienii tâmpiţi din Republica Moldova. Comuniştii sunt nişte dobitoci patentaţi, ce să mai ceri de la ei. Sunt aşa pentru că doar atât pot gândi. Este ca şi cum vrei să ajungi pe Lună cu un avion IL 76. Este însă incorect să-i învinuieşti doar pe comunişti. O jumătate de vină aparţine Puterii Liberale. Înseamnă că nu au putut negocia, înseamnă că nu au fost convingători, înseamnă că nu au fost suficienţi de şmecheri şi deştepţi să-i convingă pe 8 deputaţi comunişti să li se alăture. Incompetenţă, prostie sau doar impotenţă? Din toate câte oleacă.

 

Ca să revenim la amuzamentele noastre. Ştiţi ce mă face să râd cel mai tare? Disperarea pe care o citeşti în ochii lui Ghimpu, Lupu, Filat. Este ca şi în fabula cu vulpea şi strugurii. Adică, nu sunt proşti ei că nu au reuşit să se impună, ci legea este rea pentru că nu le permite să-şi aleagă preşedintele. Tic-tac-tic-tac. Timpul trece, preşedintele nu este ales, alegerile repetate se apropie, comuniştii au cam aceleaşi procente, batem pasul pe loc. Ce să-i faci, este dansul preferat al politicienilor moldoveni. De aproape 20 de ani tot dansează aşa.