parlamPovestea despre posibilitatea organizării unui referendum este desigur o poveste de speriat komsomoliştii. O astfel de procedură este prea greoaie, necesită timp, nervi şi resurse bugetare, pe care AIE nu prea are. Iată de ce deputaţii vor fi nevoiţi, în cele din urmă, să găsească un compromis fără a recurge la modificarea regulilor de joc.

O soluţia ar putea fi reducerea din competenţelor preşedintelui ţării. De ce majoritatea parlamentară, instituţionalizată, nu şi-ar asuma dreptul de a desemna şi alege şeful guvernului în locul preşedintelui ţării? Şeful statului să deţină doar o funcţie strict decorativă. Într-o astfel de modificare ar fi interesate toate fracţiunile parlamentare, în afară de PD, respectiv o astfel de modificare a constituţiei este mai uşor de realizat decât schimbarea modalităţii de alegere a preşedintelui.

PLDM are nevoie de garanţii că Lupu nu îl va demisiona în cazul în care va fi ales preşedinte, PCRM ar obţine mai mult „spaţiu de navigare” , pentru că este mai uşor să modifici, cu timpul, componenţa majorităţii parlamentare, decât să schimbi persoana din fruntea statului, nu mai vorbesc de satisfacţia comuniştilor în cazul în care ar reuşi să lase pe Lupu cu gura căscată.

Chiar şi PL cu AMN s-ar bucura de reducerea influenţei nejustificate a PD-ului.

PS:

Pentru a modifica constituţia:

-         e ne voie ca iniţiativa de modificare a constituţiei să fie adoptată după 6 luni din ziua prezentării (Articolul 143 (1) al Constituţiei).

-         în cazul în care referendumul este organizat totuşi, iniţiativa trebuie să fie aprobată de MAJORITATEA CETĂŢENILOR înscrişi în listele electorale (nu mai vorbim că prezenţa trebuie să fie de 50%+1).

-         referendumul are un caracter consultativ. Modificare urmează să fie aprobată de 2/3 din numărul total al deputaţilor parlamentului Republicii Moldova (exact atât cât este nevoie pentru a alege preşedintele ţării).