Dimineaţă de toamnă…Plouă… Grabită, plictisită, merg la serviciu. Ca de obicei, maxi-taxi nu mai apare. Nu m-a sunat (deşi trebuia). Fără teme pregătite. Somnoroasă, calc in băltoacă. Şi…Ah! pantofii mei. Şi aşa zi de zi. În fine, am ajuns la redacţie. Andrei mă aştepta deja. E membrul unei organizaţii HIV-SIDA. Are 30 de ani. E drăguţ, pozitiv, sociabil. Reuşesc să uit de mine. Andrei îmi spune că e HIV +. Nici nu mai ştiu ce simt…stau şi ascult. “Nu trăiesc cu asta, dar oricum nu trebuie să-mi neg identitatea. Sunt trei paşi pe care trebuie să-i urmez: Să accept, să învăţ să trăiesc cu aceasta şi să lupt. Nu trebuie să gîndeşti că HIV e o joacă. Şi totodată nu contează cum te privesc ceilalţi, important e cum decizi tu să trăieşti. Ne dezvăţăm să gîndim. Ducem o viaţă de plastic.Trăim doar cu gîndul la Internet şi telenovele, uităm că suntem o individualitate”. Viaţa e o provocare şi, de fapt, atitudinea e cea care contează. Plouă…Merg la serviciu. Aştept maxi-taxi. Nu mai vine. Decid sa iau troleibusul. Înca nu m-a sunat, dar cu siguranţă o va face mai tîrziu. Somnoroasă, dar energică – o nouă zi, şi e altfel!
[ Articol realizat în cadrul seminarului “Sănătatea reproductivă şi HIV-SIDA", împreuna cu :
Alina Gusciuc ,Codreanu Alina,Cujba Lucia, Cerneţchi Ecaterina, Chiper Nina ]
