Cele Zece Porunci. Porunca 1
Atunci când vorbeşti oamenilor despre Dumnezeu şi despre starea de păcat a lor, majoritatea cunosc cele 10 porunci care le-a dat Dumnezeu. Însă uneori ei menţionează câteva din poruncile acestea şi nu le iau în cosideraţie pe toate. Mai jos voi menţiona doar prima poruncă din cele 10. În următoarele articole voi vorbi şi despre celelalte.
Porunca I
“Să nu ai alţi dumnzei în afară de Mine” Exodul 20:3
Dumnezeu este cel care a creat lumea, pământul şi tot ce este pe pământ, El a creat omul. El este Dumnezeu adevărat de aceea El este singurul Dumnezeu. În timpurile în care trăim oamenii au uitat de Dumnezeu şi toată puterea, toate meritele şi le atribuie lor. Au făcut dumnezeu pe ei înşişi, sau cariera, sau banii, sau persoana iubită, sau orice alt lucru care este pe primu plan în viaţa lor.
Iată ce spune Dumnezeu despre cei care L-au lăsat ca Dumnezeu:
“…pentru că s’au dus să slujească altor dumnezei şi să se închine înaintea lor, dumnezei pe cari ei nu-i cunoşteau şi pe cari nu li-i dăduse Domnul.
De aceea S’a aprins Domnul de mînie împotriva acestei ţări, şi a adus peste ea toate blestemurile scrise în cartea aceasta.
Domnul i-a smuls din ţara lor cu mînie, cu urgie, cu o mare iuţime, şi i-a aruncat într’o altă ţară, cum se vede azi.” Deuteronomul 29:26-28
Dacă ne uităm la situaţia ţării noastre, este exact cum scrie în versetele de mai sus. Ţara noastră rămâne fără oameni, toţi pleacă şi puţini sunt cei care doresc să rămână să locuiască în Moldova sau să facă ceva pentru ea. Care este cauza? Pentru că ţara noastră nu are pe Dumnezeu ca Dumnezeu. În şcoli nu se mai predă Biblia, copii acasă nu sunt învăţaţi Biblia, în Instituţiile Superioare de Învăţământ se învaţă absolut orice numai nu Biblia etc. Unde este Dumnezeu în ţara noastră, pe care loc? Sau poate chiar L-am dat cu totul la o parte?
Ce să facem?
„dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, şi dacă vei asculta de glasul Lui din toată inima ta şi din tot sufletul tău, tu şi copiii tăi, potrivit cu tot ce-ţi poruncesc azi, atunci Domnul, Dumnezeul tău, va aduce înapoi robii tăi şi va avea milă de tine, te va strînge iarăş din mijlocul tuturor popoarelor la cari te va împrăştia Domnul, Dumnezeul tău.” Deuteronomul 30:2-3
Şi mai adaugă binecuvântări:
“Dacă veţi urma legile Mele, dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, vă voi trimete ploi la vreme, pămîntul îşi va da roadele, şi pomii de pe cîmp îşi vor da rodurile. Abea veţi treiera grîul, şi veţi începe culesul viei, şi culesul viei va ţinea pînă la sămănătură; veţi avea pîne din belşug, veţi mînca şi vă veţi sătura şi veţi locui fără frică în ţara voastră. Voi da pace în ţară, şi nimeni nu vă va turbura somnul; voi face să piară din ţară fiarele sălbatice, şi sabia nu va trece prin ţara voastră. Veţi urmări pe vrăjmaşii voştri, şi ei vor cădea ucişi de sabie înaintea voastră.” Levitic 25:3-7
Tot ce trebuie să facem este să ne întoarcem la Dumnezeu şi să păzim poruncile Lui şi atunci vom avea o situaţie mult mai bună în ţară decât este acuma.
Dumnezeu va fi cu noi.
Cum respecţi tu Porunca I?
Autor: Marika Sofianu

Sursa
2009-11-05 11:24:47