Monument din SudNu mai este un secret pentru nimeni locul unde m-am născut: satul Brânza, raionul Cahul (în acte este trecut Slobozia Mare – au glumit cei de la maternitate sau poate doreau să fiu de-a lor, adică slobozeancă)!
Deşi mulţi „moldoveni” nu au o părere prea bună despre sudul Moldovei, inima mea bate aici mai intens, aerul este mai oxigenat, culorile sunt mai vii, iar oamanii…. oamenii sunt mai blanzi, mai domoli, mai AI MEI, mai Oameni… .
Aveam emoţii înainte de a reveni acasă. Nu ştiu de ce… . Vroiam să inspir aerul îmbibat cu libertate, să mă molipsesc de optimism…, poate acesta este motivul, încă nu am reuşit să înţeleg ce-i cu democraţia în Moldova, este sau nu este dorită, este sau nu este apreciată… .
Drumul spre casă a fost aglomerat de peisaje superbe. Ochii reuşeau să fotografieze fiece firicel de iarbă, fie aceasta chiar şi îngălbenită, fiecare cal priponit la marginea drumului, fiecare copac, fiece frunză ridicată în sus de vântul rece, aruncată pe parbrizul maşinii şi înapoiată soarelui colţos de către Gicu cel grăbit – prietenul fratelui meu şi şoferul nostru din acea zi… .
Am încercat să petrec cât mai mult timp cu părinţii mei în orele puţine în care am fost acasă şi nu am reuşit să colind satul în căutarea imaginilor şi memoriilor. Dar chiar şi aşa, am aflat că omul de rând, deşi se simte mai liber, nu este foarte fericit. Criza economică a pătruns în toate colţurile ţării. Care stă în închisorile din Austria, care îşi aduce obolul la creşterea Rubliovcii, pe la Moscova – moldovenii au evadat din comunism la propriu… . Bunicii noştri sunt îngrijoraţi pentru faptul că le va întârzia pensia: sunt gata să o aştepte şi câteva luni, dar numai să vină (aş trimite-o pe Lăguţa într-un sat, obligând-o să stea acolo măcar un an). Primăriilor le-a fost redus bugetul, iar profesorii şi alţi angajaţi ai instituţiilor de stat au fost preîntâmpinaţi că vor primi salariile cu întârziere.
Sudul Moldovei este zona cea mai săracă a ţării. Aici şi drumurile au mai multe gropi, infrastructura este la pământ, seceta este tot mai crudă. Cu toate acestea am fost surprinsă plăcut să văd vii noi sădite şi foarte îngrijite. Dar cum tot binele are şi o umbră mai rea şi nu am văzut niciun strugure lăsat de izbelişte, părinţii mi-au spus cu durere în ochi că pe dealuri o mare parte din ţărani au lăsat roada pe butuci, deoacere nu au dorit să o vândă pe un preţ de nimic: 1,10 MDL (aproximativ 0,25 RON). Dacă adunau strugurii şi acceptau preţul oferit de fabricile de vin, oricum nu-şi acopereau cheltuielile. Totuşi, există mulţi şi din cei care au adus strugurii acasă şi au făcut vin. Nu vreau să-mi închipui ce amploare va lua alcoolismul în condiţii de sărăcie tot mai evidentă… .
Câţiva ciobeni şi-au scos turmele chiar şi pe un frig persistent, semn că hrană pentru iarnă nu este destulă. Mă aşteptam să văd ca şi în alţi ani pe la porţile caselor fân scârtuit sau malduri de păpuşoi (porumb, dialect). Prea puţin… .
În Cahul nu ne-am oprit decât pentru câteva minute, dar am reuşit să văd că merele se vând la preţul de 3,50 MDL (aproximativ 1 RON). Mare vânzoleală în oraşul acesta. În urmă cu zece ani aproape îl uram, acuma şi-a mai schimbat puţin imaginea sovietică, este mai vesel, mai viu, mai animat.
Tot de ceva timp îmi doream o poză cu bustul lui Ştefan cel Mare din satul Colibaşi. Azi, în sfârşit, am reuşit să fac şi acest lucru. Imaginea Voevodului parcă ar vrea să ascundă din daunele pricinuite de construcţia căii ferate. În depărtare puteţi observa cum se lucrează la a doua linie de cale ferată, care duce spre Giurgiuleşti.
Când am ajuns la Brânza am uitat şi de aparatul foto şi de poze. Am reuşit să imortalizez prea puţin, deja eram cu gândul la casă şi la părinţi. Îmi cer scuze pentru acest lucru. Inima deja bătea altfel… . Nu am pretenţii că am prins toată starea sufletească a oamenilor de la sud, dar nu voi uita niciodată locul unde m-am ridicat în picioare… .
PS: dedic acest articol fratelui meu, care mâine va împlini un sfert de secol. LA MULŢI ANI, SĂNDUŢ!!! Să ne trăieşti sănătos şi fericit!
Angela Grămadă