Vizitele frecvente la Moscova pe care le fac unii demnitari moldoveni amintesc, după cum a menţionat analistul politic Vitalie Ciobanu, de perioada în care pretendenţii la tronul românesc se duceau cu peşcheş la Poarta Otomană. Vizitele la Kremlin a tovarăşului Vladimir Voronin şi a fostului său camarad de partid, Marian Lupu, sînt, parcă, o continuare a unei tradiţii din istoria relaţiilor politice în Ţările Române – pelerinajul la Înalta Poartă a pretendenţilor la tron. Tradiţional, pretendenţii la scaunul domnesc se duceau cu peşcheşuri, cu tot felul de promisiuni la Istanbul, convingîndu-l şi asigurîndu-l pe padişah sau pe sultan de bunele lor intenţii, cu scopul de a obţine tronul mult-rîvnit.
Ca orice putere care a dictat cursul vieţii politice ale altor popoare, Kremlinul, ca şi Înalta Poartă Otomană de cîndva, va sfîrşi. Nimic nu este veşnic sub soare, darămite ambiţiile imperialiste ale unor puteri, care, vedeţi bine, pretind a ţine cont de dreptul la autodeterminare al statelor mai mici. De ce se tem ruşii nu vor scăpa. Istoria are mersul ei implacabil. Iar Kremlinul, în încercarea de a nu-şi îneca ambiţiile imperialiste la mal, face tot posibilul să tragă de timpul Republicii Moldova, ca să nu o piardă de sub influenţa sa. Se creează impresia că actualii actori politici kremlinezi sînt ca nişte fotbalişti panicaţi. Ei trag demonstrativ de timp în ultimele minute de joc ca să nu primească vreun gol în plus măcar pe ultima sută de metri.
Despre “îngrijorarea” Moscovei vizavi de incapacitatea policienilor moldoveni de a alege un şef al statului a scris şi influenta publicaţie rusească Kommersant. Cică “Kremlinul s-a implicat în lupta politică din Moldova, unde, de jumătate de an deja, nu se poate alege preşedintele”. “Dacă criza politică din Moldova va fi rezolvată prin alegeri anticipate, la putere ar putea veni forţe politice departe de a fi pro-ruseşti”, scrie Kommersant.
Nu trebuie să fii mare specialist în istorie ca să nu-ţi dai seama că, de la 1812 încoace, cu mici excepţii, pămîntul dintre Nistru şi Prut s-a aflat sub tutela “fratelui” din Est. Nu noi am decis aici. Ultimul cuvînt a venit dinspre Moscova, din Kremlin. Credeam că odată cu schimbarea puterii de la Chişinău se va schimba şi atitudinea faţă de “fraţii” care ne-au tot “tutelat”. Dar ce să mai vorbim? Actuala putere este o Alianţă formată din patru partide politice. Deşi unită, Alianţa mai are nevoie de cel puţin opt voturi din partea comuniştilor pentru a merge înainte. Ca orice alianţă între mai multe partide politice, şi Alianţa pentru Integrare Europeană este o înţelegere bazată pe anumite principii, dar şi orgolii. Acest gen de înţelegeri încep a scîrţîi cu mult mai repede decît am fi crezut.
Iată şi drama electoratului basarabean: veşnica indeterminare, alimentată de promisiunile politicienilor avizi de putere, ale căror scopuri scuză mijloacele…
Ca cetăţean care a votat de cîteva ori pentru schimbare vrei să te mai aventurezi în pronosticuri fericite cînd vezi că şi actualii guvernanţi încep a ignora greşelile istorice ale acestui pămînt?
ionurusciuc.wordpress.com