Este incredibil la ce au ajuns unii oameni să-şi bată joc de religie . Am citit cu scîrbă articolul , cît şi cel de dinainte. Nu e nimic rău să te duci la biserică, şi să asculţi puţină muzică bisericească. Sincer, ajută, şi nu puţin . Sărutatul mîinii la preot este echivalent cu sărutatul mîinii tatălui şi mamei tale, cei care au făcut posibilul să te aducă în lume, şi cei pe care îi face cetăţeanul de ruşine , mîndrindu-se cu faptul că el e diferit . Cred că tatăl său, dacă e normal ar intra în pămînt de ruşine , dacă nu a intrat deja . Sunt sigur că dacă te-ai născut într-o familie normală ai fost botezat. Nu are cum să nu fi fost botezat . De ce scuipă în apa sfîntă ?, ( nu e sfîntă pentru că e muiată crucea preotului, dar pentru că e apă, o minune care ţine lumea în viaţă, inclusiv şi aceşti indivizi ) . A-ţi face crucea înseamnă a te opri, şi a te gîndi unde pleci, cu ce scop, şi din ce cauză . Răstignirile îţi amintesc că eşti creştin, şi că ai suflet de om , ( din păcate unii cetăţeni , de exemplu azi, nu au dorit să-şi facă cruce la răstignirea de la intrarea din Cimitirul Armenesc , deşi aveau tricolorul în mînă , şi strigau Basarabia Pămînt Românesc, Degeaba, dacă ţineţi la naţiunea dată, în primul rînd trebuie să fiţi creştini , iar dacă nu sunteţi , mai bine rămîneţi emo, gay, manelişti, rockeri, masoni, mormoni . ) A te distra nu este un păcat dacă este în limita decenţei, şi a doua zi, îţi faci timp şi pentru biserică . Dumnezeu primeşte pe toţi în Casa Domnului, însă dacă numai doreşti asta . În mod cert Dumnezeu ţi-a citit găndurile perfide cînd ai scris articloul , blasfemia de mai jos.
Eu personal nu sunt de acord cu ceremoniile pompoase, cu unele obiceiuri tămpite, majoritatea lor însă au fost făcute sfinte nu de biserică , dar de oameni . Condamn ceea ce s-a întîmplat în evul mediu, am citit destulă istorie şi ştiu, dar în prezent, Biserica are un singur scop , de a ne păstra aşa cum ne-a lăsat Dumnezeu pe Pămînt, adică Oameni, Oameni cu două mîini, două picioare, şi desigur, bărbat + femeie, pe care Dumnezeu i-a unit, şi le-a spus să crească şi să se înmulţească , dar să nu uite de Dumnezeu, care i-a creat . Scopul bisericii este de a proteja oamenii de creaturi ca voi . Nu vă pot numi oameni , pentru că nu sunteţi , şi îţi doresc să îţi asculte Dumnezeu rugăciunea, săţi găseşti o fată care să-ţi bage minţile în cap, şi să faci copii , să fie ai tăi, să-i botezi creştineşte, şi să nu umbli cu paiele în cap. Asta sunt sigur că se poate, iar dacă îţi doreşti acest lucru se va împlini .