În troleibusul cu care mă deplasam astăzi la universitate a urcat o doamnă de vârsta a treia s-a aşezat comod pe scaun şi hai la treaba. Mai întâi a incercat să-l convingă pe un domn din apropiere să ia nişte cărţi care propăvăduiesc bine şi adevărul evident creştin după şi-a îndreptat atenţia şi spre mine. Întinde două cărţulii fetei aşezate lânga mine şi părinteşte ne sfătuieşte “luaţi fetelor şi citiţi o să vă prindă bine, o să-l cunoaşteţi pe Isus şi biblia”. Refuz politicos. dumneaei insistă “ia-o fetiţă că e creştină de a noastră nu e iahovistă”. Ca să nu mi le mai bage pe gât, îi aduc la cunoştină: mulţumesc doamnă, dar sunt ateistă. Venerabila doamnă s-a arătat scandalizată da şi şocată de ceea ce ia fost dat să audă şi exclamă: “Doamne! Aşa de tinerică şi deam’ ateistă…”. Fata de pe scaunul de alături s-a ridicat imediat, iar jumătate din cei care călătoreau în troleibus şi-au întors privirile spre mine şi m-au măsurat din cap pân în picioare, unii ma-i si bâlbâiau ceva sub nas. Şi ca nu cumva să se contamineze lumea din troleibus a încercat să evite contactul cu mine mi-au dat drum verde către ieşire. Am fost foarte fericită că măcar nu am fost nevoită să mă îngesui şi vorbesc ca un papagal permiteţi-mi vă rog sa cobor. Da tot nedumerită am rămas – ateismul e vreo boală a bătrâneţii?
DIN BLOGURILE MOLDOVEI