Urmărind presa de la Chişinău am observat un lucru care mă deranjează rău: este profund politizată. Fie ziar, fie televiziune, fie site de ştiri, dacă nu explodează o grenadă sau dacă pensionarii nu protestează în faţa Primăriei, atunci ştirea principală este una politică. Mor atunci când citesc numai ştiri politice, iar televiziunile îşi deschid jurnalele cu subiecte din Parlament. Mooor de plictiseală.
Au fost alegerile, dar s-au consumat. Într-adevar, atunci chiar a fost interesant şi util pentru mine, ca cetăţean, să urmăresc lupta politică. Gata, terminaţi, nu ne mai terorizaţi şi acum cu politicieni expiraţi. M-am plictisit să văd peste tot că Filat a ordonat scoaterea feţele şefilor de pe pereţi. Ce este mai important pentru noi, cetăţenii, faptul că Voronin a avut o şuetă cu Lupu sau că Moldova a primit un ditamai credit de la FMI? Creditul, fraţilor, creditul este mai mult decât important. Este şi o premieră istorică prin condiţiile negociate. În plus, ne afectează direct. Banul, banul, vine banul! Dar în ce buzunare? Cât şi ce plătim pentru copeicile pe care le primim? Să ne jupuim de pe acum de piele sau mai aşteptăm?
Noi, jurnaliştii moldoveni, dăm o ştire îngustă că am primit banii, că Filat se laudă, că comuniştii se plâng, punct. Uităm să ne coboarâm spre talpa ţării. Cât nu ar fi de “umilitor” pentru jurnalişti, dar ar trebui să se gândească la oameni şi în locul oamenilor. Căci, ştiţi care-i adevărul dur, oamenii nici nu prea ştiu ce-i interesează cu adevărat. Trăind în întuneric nu te prea interesează lumina, nu? Explicaţia pentru presa arhipolitizată este simplă: la politică şi la sex se pricep toţi. Este adevărat, nu toţi le practică cu aceeaşi agerime, dar buni experţi suntem. Este uşor să iei două interviuri, trei păreri şi să-ţi faci materialul. Este mai greu să-ţi chinui creierii scoţând un subiect de interes general. Politicienii sunt vorbăreţi, ei abia aşteaptă să le fie băgat microfonul sub bărbie. În cazul subiectelor de interes general este extrem de complicat să convingi pe cineva să vorbească. O ştiu din propria experienţă.
Cine suntem noi, jurnaliştii: prelungirea microfonului cumva? Prea mare importanţă li se acordă politicienilor la Chişinău. Oamenii intuiesc faptul că politicienii sunt buni la datul din gură şi tratează ştirile de la televizor cu sictir profund. Îi înţeleg. Ce se va întâmpla în continuare va reprezenta un dezastru pentru presa moldovenească. Vin televiziuni, ziare de la Bucureşti, care pe lângă faptul că le vor lua jurnaliştii, le vor lua şi cititorii săturaţi de ştiri politice şi numai politice.