Există în ultima perioadă o tendinţă generală în mediul analiştilor politici să facă previziuni cu privire la colapsul Statelor Unite ale Americii şi nu pur şi simplu, dar după modelul destrămării Uniunii Sovietice. Ghicesc în zaţuri de discursuri politice şi infuzie cu iz de criză globală că pe undeva, pe aproape, se plimbă finalul liberalismului modern, ceea ce presupune prăbuşirea celei de-a treia ordini mondiale liberale, instaurate după căderea Zidului Berlinului pe 09 noiembrie 1989.

Aveţi în faţă două poze, foarte sugestive!

Foto: Geopolitika.ru                                                                     Foto: Golos Rossii

La prima vedere există foarte multe similitudini asupra cărora ar trebui să ne îndreptăm atenţia: criză economică, deprecierea valutei americane, slăbirea aliaţilor, adică a unor state precum Turcia, Egipt, Pakistan, un Israel aproape terminat ca şi satelit în regiunea Orientului Apropiat, problema Afganistanului pe care nici URSS-ul atunci şi nici SUA acum nu au putut să o soluţioneze, extinderea influenţei dincolo de bunul simţ, adică dincolo de situarea geografică, adjudecarea unor zone unde simpla prezenţă a „civilizaţiei occidentale” este inacceptabilă, vizite fără rezultate la Moscova, un zâmbet perfid al lui Putin afişat în problema iraniană, câteva state din Europa Centrală dezgolite în faţa pretenţiilor pe probleme de securitate ale Kremlinului, o Serbie doritoare de răzbunare, gata să se alieze cu veşnicul duşman de la Est, etc., etc..

Ceea ce m-a uimit în articolele scrise de analiştii din Vest cel mai mult este faptul că aceştia acordă o atenţie sporită sănătăţii naţiunii americane şi o prezintă ca fiind incapabilă să reacţioneze adecvat situaţiei în care s-a plasat. Americanul, afectat de criză, lipsit de iluzia supremaţiei naţiunii, este fericit doar cu simpla schimbare a culorii liderului de la Casa Albă, dar îşi îneacă amarul rezultat după prăbuşirea economică a principalelor ramuri economice în Cola şi cartofi prăjiţi (probabil singura industrie câştigătoare în urma crizei economice). Obama nu-şi dezamăgeşte alegătorul. El condamnă deciziile şi acţiunile predecesorilor săi, încearcă să fie elegant în discursuri şi comite propriile greşeli politice, fără să înveţe de la cei pe care îi critică, adică de la cetăţenii americani.

Ca să vă zăpăcesc cu totul o să menţionez aici că şi Mihail Gorbaciov la vremea lui a obţinut Premiul Nobel pentru pace, adică pentru destrămare… a Uniunii Sovietice…, Obama la fel…, pentru pace … şi pentru… .

Istoria tinde să se repete sau unele istorii tind să fie evitate?