Se pare că poliţia criminală intenţionează să declare grevă, deranjată de numărul mare de dosare penale intentate pe numele lor în urma protestelor sângeroase din 7-8 aprilie, considerând că investigaţia penală este mai degrabă represiune. După cum susţine Ştirea Ziei, Ministerul de Interne confirmă intenţia poliţiştilor de a intra în grevă, şefa Serviciului de presa al Ministerului de Interne, Ala Meleca, declarând că “intreg efectivul politiei criminale a discutat vineri cu ministrul de Interne, Victor Catan, exprimandu-si ingrijorarea vis-a-vis de numarul mare de dosare” şi că “Oamenii legii au spus ca nu mai pot tolera aceasta situatie, cand sunt anchetati “fara vreun motiv”".

Să fie oare chiar atât de neinformaţi angajaţii organelor de forţă încât să nu ştie că Procuratura este cea care decide în ultimă instanţă dacă o anchetă se face motivat sau nu? Că intuiţiile lor nu prevalează asupra legislaţiei, a organelor care sunt abilitate cu elucidarea unor crime şi că nu pot fi privilegiaţi, că nu au imunitate chiar dacă poartă epoleţi? Este absolut revoltătoare o astfel de atitudne, mai ales că se ştie care au fost consecinţele intervenţiei poliţiei în timpul şi după evenimentele din aprilie, dar în acelaşi timp nu a fost depistat niciun vinovat, nu a fost tras la răspundere niciun ucigaş, niciun angajat al MAI care, în loc să respecte codurile şi regulamentele profesionale, au ales să tortureze tineri şi să-şi păstreze locul de muncă (sau poate să-şi satisfacă nişte instincte tăinuite, refulate), decât să se pună rău cu superiorii.

Dacă pe pensionari îi mai înţeleg, reacţiile poliţiştilor le consider incalificabile, mai ales că sunt angajaţi ai unui departament mai special din interiorul MAI, care ar trebui să judece după alte criterii când vine vorba de crime, nu conform “prea multe sau prea puţine dosare”.

enervant.wordpress.com