În noaptea trecută am fost pentru prima dată în tura de noapte la postul de televiziune unde muncesc de ceva timp. Pe la ora 22.30 a dat busna în redacţie o colegă din tura de zi cu fraza: - Repede, pe Grenoblea este un mort! Toată lumea a început să se agite. Era musai să ajungem primii acolo (aceeaşi colega m-a purtat mai zilele trecute prin spitalul de urgenţă să filmăm mărturii ale victimelor atentatului cu grenadă din ziua hramului mun. Chişinău şi mă gândeam că elanul şi entuziasmul ei de a vedea şi filma cât mai mult sânge s-a stins după acel eveniment tragic dar se pare că am greşit). Până să ajungă echipa noastră la faţa locului, poliţia şi medicii şi-au făcut datoria.
A doua ieşire în teren a fost materializarea unei idei trăsnite a altei colege de redacţie care, probabil, se plictisea acasă şi a sunat coordonaturul să-i dea subiecte nocturne. Aceasta a ascultat sugestia şi ne trimite în teren
- Mergeţi la poliţie şi vedeţi cum muncesc ei acolo. Vedeţi ce cazuri au, vorbiţi cu oamenii.
Scurt şi la obiect. Am spus coordonatorului că în comisariate va fi mai greu să filmăm dacă nu se sună şeful lor de tură pentru a-l lămuri ce vrem să facem, altfel, cel mai probabil vom fi trimişi la …biroul lor de presă. Nu e prima dată când noi, membrii Hyde Park am încercat să relatăm despre ceea ce se întâmplă cu noi în comisariatele de poliţie dar am fost împiedicaţi în mod repetat de către poliţiştiii de gardă şi de către şefii acestora. Deja am învaţat lecţia cu interdicţiile, prin urmare am insistat să primesc o asigurare că vom putea filma prin comisariate. A fost sunată colega cu ideea propusă (coordonatorul din acea seară era prima zi în această funcţie şi nu ştia cum să procedeze) şi s-a decis să filmăm patrulele de poliţie rutieră de pe străzi. Zis şi făcut. Unul dintre reporteri a sunat la o firmă de taxi solicitând să i se spună în ce zone ale oraşului sunt posturi de poliţie. Peste câteva minute a obţinut căteva adrese pe care le-am căutat ulterior. Poliţiştii pe care i-am găsit făceau de gardă în zona Cuza Vodă, la Botanica. Era o maşină a poliţiei, iar în stradă stăteau doi poliţişti care au refuzat categoric să discute cu noi trimiţându-ne la serviciul lor de presă. Ei opreau aproape toate maşinile care treceau pe stradă. Deşi era aproape de ora 2, în jumătate de oră au trecut doar 8-10 maşni. Şoferii păreau calmi, dar nu era nimeni dispus să ne spună cum se comporta reprezenanţii poliţiei rutiere, cu ce probleme se confruntă etc. Probabil nu era ora potrivită pentru astfel de discuţii, sau faptul că cetăţenii nu au încredere în mass-media, nu ştiu. Înainte să plecam de la faţa locului, din maşina poliţiei a coborât un cetăţean cu actele în mână. Din câte ştiu, legea nu le permite poliţiştilor să examineze actele şoferilor în maşina poliţiei tocmai pentru a nu încuraja darea şi luarea de mită. Am filmat cum acesta a ieşit din maşina poliţiei, din păcate cetăţeanul nu a vut să stea de vorbă cu noi. Mama ei de neîncredere… Nici poliţiştii nu au comentat. După câteva minute, poliţiştii au urcat cu toţii în maşina lor şi au plecat. N-a durat mult până să strângem accesoriile şi am pornit în cătarea unui alt echipaj de poliţie. Ne-am bucurat să-l găsim destul de repede. Era acelaşi echipaj, de asta am decis să nu-i irităm prea tare şi am mers mai departe. Am colindat jumătate de oraş fără sa gasim altă echipă de la poliţia rutieră, probabil au fost anunţaţi de colegii lor şi au renunţat să stea pe marginea drumului.
Următorul punct de filmare era la spitalul de urgenţă. Era ora 3 şi 20 când am ajuns. Linişte de mormânt. Ambulanţa era la scară. Şoferul parea adormit, dar a acceptat să discute cu noi şi a spus că a făcut deja 15 drumuri la domiciliul pacienţilor. Medicul de gardă a refuzat să discute cu noi. Doar ne-a invitat să mergem cu el pe rută să vedeţi cât de nesimţiţi sunt bolnavii. Vorbea în rusă, plictisit. Au urcat în ambulanţă şi au plecat.
De noi s-a apropiat o infirmieră adormită care fuma la câţiva paşi. Întreabă ce căutăm la ora asta la urgenţă şi de ce nu am sunat din timp administraţia să-i anunţăm că venim. Am zis că pentru ceea ce facem noi nu este nevoie să anunţăm administraţia spitalului. Ea s-a arătat iritată şi a zis că merge să anunţe poliţia. Era ciudat comportamentul ei deoarece a văzut că suntem din presă – toţi trei aveam legitimaţiile la vedere, microfonul avea chiar o siglă mare a postului TV pentru care muncim, totuşi ea a trântit uşa şi s-a dus să se plângă.
Am aşteptat ceva timp la intrarea în spital pentru a filma o altă ambulanţă, apoi am decis să discutăm cu cei de la registratură. La intrare am întâlnit un poliţist. Nu ştiam dacă i s-a spus că filmăm fără acordul şefului spitalului, totuşi el s-a făcut că nu ne vede. La registratură erau câţiva medici de gardă care discutau în şoaptă. La ghişeul lor erau şi doi cetăţeni care aşteptau cumunţi să fie ascultaţi. Medicii au început să facă aluzii la prezenţa noastră acolo. Ia-am anunţat că facem un reportaj noctorn. Şi ei făceau aluzie la o discuţie prealabilă cu şeful spitalului, dar nu insistau cu asta. Peste câteva clipe iese infirmiera care ne-a abordat în faţa spitalului. Spune exact ce a spus afară, doar că pe un ton răstit.
- Mergeţi la administraţie şi cereţi-vă voie!
Apoi intră într-un salon trântind uşa.Din acelaşi salon a ieşit un alt medic cu ochii injectaţi de somn. Morocănos, acesta ne-a luat din scurt cu
– Cine sunteţi voi?
Spunem că suntem jurnalişti de la X TV.
– Şi?!
A spus-o pe un ton iritat. Am zis că sunt surprins de tonul întrebării şi de discuţie în general.
El a continuat să ne privescă de sus, probabil încerca să se trezească. Apoi ne-a spus că dacă nu avem acordul conducerii nu avem voie să filmăm în spital. L-am anunţat că ne intereseaza în linii generale activitatea spitalului, de asta nu avem nevoie să mergem la administraţie. El a insistat că nu avem voie, că aici sunt pacienţi, e noapte şi alte baliverne. L-am asigurat că nu intrăm prin saloane, filmăm doar în exterior şi la registratură. Când am vrut să aflăm care este cadrul legal care nu ne permite să filmăm acolo, a zis că că
- Sunt legi nescrise… Voi nu aveţi cei şapte ani de acasă
După asta a disparut. Am filmat câte ceva din discuţiile cu aceşti medici aroganţi, dar nu ştiu dacă vor fi puse pe post aceste imagini… Probabil va fi invocată scuza că nu vrem să stricăm relaţiile cu spitalul de urgenţă, aşa cum se invocă de fiecare dată cund sunt cenzurate materiale de presă de acest gen. Păcat.