Am fost azi din nou să dau sînge pentru cineva ajuns la ananghie, și pentru care statul nu găsește destule resurse să-l lecuiască, chit că jupoaie de pe toți impozite peste impozite, mai ales de alea de asigurare medicală obligatorie.
Ca de obicei, m-am umplut de năduf din primele minute: la ghișeu era coadă, măcar că deja era sfîrșit de program. Am rezistat exaltat avansurilor celor două cadîne, am promis că voi răspunde bip-urilor sau sms-urilor uneia dintre ele, care se plîngea că n-are cu ce să mă sune, dar m-am gîndit cum se simt unii evlavioși, foarte căsătoriți, ușor cam diferiți ca preferințe sexuale – evident, agasați, intimidați.
Dar neplăcerile abia începeau: la ușa biroului 105, unde am fost trimis aflu că e ocupat, după ce iese pacientul mi se spune că nu mai primesc, medicul a plecat, mă trimit la 103 și 107. La primul e coadă, la al doilea – și mai și.
După ce am fost pasat jumătate de oră mi-a crăpat răbdarea și am întrebat de vreun șef, am fost trimis la o ușă închisă. Pe ușa de la intrare am găsit un panou cu nume de responsabili și telefoane de contact.
Sun la primul și particip derutat la o discuție descalificantă cu o madamă, care ar fi trebuit să-mi inspire încredere. Cînd am insistat să aflu măcar cine e, cum se numește, ca să mă plîng și pe ea, mi-a închis în nas. La celălalt mi-a răspuns o altă femeie, dar ceva mai împăciuitoare și fără ironii la adresa mea. Nu putea să creadă că pierd ziua de muncă din cauza lipsei medicilor de la locul de muncă în centru.
Am fost chemat la unul dintre birouri și deservit fără rînd.
M-au mai trimis de cîteva ori la registratură și la infirmiera din cabinetul cutare, a trebuit să suport înțepăturile și țîfna lor puturoasă (în baza lor de date nu apare că am donat sînge și anul trecut, de ziua donatorului, după cum le-am declarat franc la interogatoriul regulamentar, în plus, mă considerau o pilă a șefei, care se bagă peste rînd), ca să ajung în sfîrșit la etaj, unde se preia propriu-zis sîngele de la donatori.
O madamă cu torba de ciupici, care stătea la taifas cu vreun cumătru, m-a luat din scurt, de ce vin așa tîrziu, deci îmi imaginez cum au fost tratați cei de după mine, dacă încă au mai fost primiți să facă un bine, și nu au fost trimiși acasă (la Cahul, Briceni sau doar Ciocana, Durlești), ca să vină a doua zi, să mai aștepte cîteva ore la cozi! S-a strofocat ca o mulgătoare să îmbrac încălțările protectoare și, aparent, neigienice din polietilen albastru (oare de ce li s-o fi zicînd BAUL, așa scrie pe toți pereții la Spitalul de urgență) și să intru repede în sala de muls sînge.
Acolo spectacolul a fost și mai strălucitor! Toate femeile în alb erau antrenate într-o discuție peste capul meu, dar evident – despre mine. O șefă moțată le liniștea că putea fi și mai rău, de parcă acest text/reclamație nu pot să-l trimit și acum, după incident, la Ministerul sănătății.
M-au întins pe un fotoliu, m-au înțepat și legat de seringa cu rezervor transparent, după care au început șicanele directe: șefa mi-a zis să nu țin picioarele încrucișate, dacă au văzut că le-ascult cuminte, una a sărit să mă facă să renunț la casca de telefon din ureche. Am întrebat-o cine e, ca apoi să întreb pe ce-și bazează interdicția, dar ea a s-a ofuscat pe loc, de parcă nu era evident că e femeie de serviciu și avea halatul strîmt, șifonat.
Șefa cu moț s-a autosesizat și mă ia din scurt: dacă tot le întreb pe ele cine sunt, de ce n-aș face prezentările complete. M-am descris uimitor de simplu: sunt donator de sînge. Nu-i adevărat, mă întrerupe femeia, ești jurnalist!
Am pufnit în rîs, nu înțelegeam dacă demascarea asta trebuia să mă sperie sau rușineze, dar situația mi se părea ridicolă, ilară, mai ales că stăteam pe vîrf de ac și asistenta încă mă punea ades să pompez.
Am ieșit de acolo încordat și amețit (350 ml de sînge e ceva pentru mine), și am jurat ca măcar de data asta să mă împotrivesc. Public acest text și sunt dispus să afișez pentru responsabili, restul populației înregistrările audio și video pe care le-am făcut pe durata incidentului, pentru că nu se mai poate tolera această situație. Centrul de transfuzie a sîngelui și procesul de donare a devenit o corvoadă, un coșmar pentru toată lumea, iar din cauza asta, probabil, moare din cînd în cînd cîte un om nevinovat!