Moto: “Alisa, scrie te rog un articol despre frumusetea barbatului.” (Ion de la Criuleni)
Solicitându-i Alisei un text despre frumuseţea bărbatului, Ion de la Criuleni şi-a imaginat probabil că va contribui un pic la diminuarea rivalităţii încrâncenate dintre cele două sexe, ieşită în evidenţă şi pe Curaj la ultimele postări, unele femei încercând să-şi revendice pentru genul lor anumite drepturi care figurează doar pe hârtie, în opinia lor, în timp ce o parte a bărbaţilor s-au arătat frustraţi de prefigurararea unor noi realităţi, noi reguli care ar putea să le ameninţe serios reprezentările despre lume, fundamentele pe care se sprijină acestea.
Totuşi Ion, deşi a urmărit o cauză nobilă, a făcut o gafă impardonabilă solicitându-i anume Alisei (care din câte am înţeles e o adeptă a valorilor tradiţionale, a stării de fapt constituite pe parcurs de veacuri) să-şi exprime admiraţia faţă de nişte calităţi pe care în realitate bărbatul nu le are. Doar ştim cu toţii că bărbaţii nu sunt frumoşi sau cel puţin frumuseţea e o calitate total nesemnificativă când vine vorba de sexul “tare”. Frumuseţea este cu siguranţă apanajul femeii, atu-ul ei. Bărbatul are alte calităţi de exhibat, cum ar fi curajul, vitejia, forţa fizică, frumuseţea fiind un fleac care nu trebuie să-i preocupe. Tentativele jalnice ale unor masculi de a deveni sau a se considera frumoşi ar însemna un adevărat atentat la drepturile şi privilegiile exclusive ale femeilor. Chiar m-a surprins calmul şi lipsa de reacţie a Alisei, care nu s-a arătat scandalizată şi ultragiată de cererea neortodoxă şi revoluţionară a lui Ion de la Criuleni. Toleranţa şi vederile ei largi merită toată admiraţia, mai ales că e o reprezentantă demnă a sexului fragil şi frumos.
enervant.wordpress.com