nu vreau să fiu eu valul ce duce şi aduce...
spre maluri de la adîncimi
corabia făr' de ancoră.
azi nu mai pot lupta cu vînturi
asemeni pînzei care cică-i dirijorul,
am obosit să tot vîslesc a noastre doruri,
în albii ce revarsă-a lor amoruri în lumi străine, lumi-ecouri.
azi nu mai vreau să iscodesc în stele,
să strîmb din nas cînd vremea vrea să plouă
şi las' să plouă, poate măcar ploaia va spăla
a nostre cioburi rătăcite de busolă.
azi nu mai pot fi eu catargul,
furtunile în păr să-mi împletească
bucăţi de dor, picuri de-amor
şi zeci de amintiri din altă viaţă.
azi stau cuminte, şi sunt albastră
ca cerul ce de-asupra mea respiră
ca marea ce desubtul meu se joacă
ca ochii tăi...ce neclintiţi m-admiră.
şi stam aşa cuminţi pe maluri,
privind a noastre reflectări de mir
iar între noi o albie aleargă
şi zeci de clipe, zeci de fericiri.
