Apel către Domnul Teodor Mărieş
Cînd scriu aceste rînduri, Dl. Teodor Mărieş îşi încheie a 64-a zi de grevă a foamei, iar cînd textul va fi postat pe site, va fi trecut deja de ziua a 65-a! Pozele care însoţesc comunicatele frăţeşte şi disperat expediate de Dl. Sorin Ilieşiu, pe care presa, cu puţine excepţii, se fereşte ca dracul de tămîie să le publice, sînt cutremurătoare. Un om robust, plin de energie, a ajuns o mînă de oase şi piele, doar ochii mai mărturisind energia aceea şi extraordinara putere de a rezista. Dl. Mărieş nu este interesant pentru jurnaliştii noştri, cu patronii lor cu tot, pentru că subiectele triste nu fac rating, mai ales la vreme de criză. Pentru că dl. Teodor Mărieş nu se sinucide lent pentru o butelie, o casă, o slujbă, un spaţiu comerical ori vreun alt interes personal, ci numai pentru Dreptate şi Adevăr. Domnia Sa pare să fie luat în serios sloganul fostei coaliţii de guvernare şi al preşedintelui încă în funcţie, promovat de aceasta, şi angajamentele privind condamnarea comunismului şi deconstrucţia fostei Securităţi. Pentru că despre aceasta este vorba, dacă ne uităm la ce s-a petrecut în aproape douăzeci de ani cu dosarele Revoluţiei şi ale Mineriadelor, pe la parchetele de trist renume. Domnia Sa face greva foamei pentru aflarea Dreptăţii şi Adevărului despre acele evenimente sîngeroase, cerînd, în primul rînd, respectarea deciziei CEDO privind punerea la dispoziţia „Asociaţiei 21 Decembrie”, pe care o conduce, a dosarelor Revoluţiei şi Mineriadelor în integralitatea lor. În loc de aceasta, autorităţile băştinaşe au expediat documentele la CEDO, care nu le-a solicitat în acest moment al procesului! De ce această tergiversare criminală cînd decizia celei mai înalte instanţe europene pentru drepturile omului a obligat statul român să procedeze la satisfacerea doleanţelor revoluţionarilor? Pentru că aşa e la noi? Pentru că se poate şi aşa? Nu, în acest blocaj nu este vorba doar despre indolenţa caracteristică autorităţilor noastre de stat şi judiciare, este mai mult de atît – este crimă cu premeditare! Crimă împotriva unuia dintre puţinii cetăţeni români care nu uită, care n-a obosit, căruia nu i s-a făcut lehamite să caute, să ceară, să pretindă Dreptatea şi Adevărul. Iar această pretenţie nu poate fi iertată – ce tupeu mai e şi acesta, să ceară o simplă persoană punerea în operă a unei decizii CEDO?! Dl. Mărieş, în ciuda apelului judecătorilor Curţii Europene, pentru că ştie bine obiceiurile stăpînilor locului, n-a întrerupt greva foamei, o continuă cu disperare şi cu o determinare cu totul neobişnuită pe aceste meleaguri. Nu a cedat nici la rugăminţile prietenilor, nici la promisiunile deşarte ale politrucilor şi porecliţilor noştri „oameni de drept”. Nu a cedat pentru că vremea scursă de douăzeci de ani încoace, ca să nu-i mai socotim şi pe cei vreo cinczeci anteriori, l-a învăţat să nu aibă încredere nici cît o gămălie de ac în cei care ne conduc şi în cei care împart Dreptatea. Şi noi am învăţat lecţia aceasta, dar, din păcate, am învăţat şi să cedăm „zi de zi şi ceas de ceas, în proporţie de masă”, am amorţit, nu ne mai intersează nici Dreptatea, nici Adevărul.

Domnule Teodor Mărieş, iertaţi-mă că mă adresez direct deşi nu ne cunoaştem decît foarte puţin, însă ştiţi că am fost mereu alături de Dumneavoastră în lupta pe care o duceţi, dar vreau să vă rog acum să faceţi ceea ce nu aţi făcut nici la rugămintea judecătorilor CEDO, nici la insistenţele colegilor d-voastră de Asociaţie, ale familiei şi ale prietenilor apropiaţi. Nu e nici o ruşine să faceţi asta, devreme ce CEDO îşi continuă diligenţele şi se pune, în fapt, garant al aflării Dreptăţii şi Adevărului. Politrucii ăştia nenorociţi se vor duce pe apa sîmbetei, justiţiarii ăştia pîrîţi la fel, dar de Dumneavoastră, de exemplul Dumneavoastră de curaj, onestitate şi spirit de sacrificiu avem în continuare, noi cei mai nevolnici decît d-voastră, nevoie. Nu ne lipsiţi de prezenţa Dumneavoastră pilduitoare şi îmbărbătătoare. Domnule Mărieş, voi recurge la un exemplu personal, nu ca să mă mîndresc în vreun cu fapte trecute şi îngropate, ci doar ca să vă semnalez riscurile enorme pe care vi le-aţi asumat. În ianuarie 1990, spre sfîrşitul lunii şi la începutul celei următoare, am făcut 11 zile greva foamei împotriva „cenzurii tipografice”, instaurate de bravii muncitori fesenizaţi din întrepriderile statului, că alte tipografii încă nu existau. Am recurs la acest gest, după ce protestele jurnaliştilor – mitinguri, proteste scrise, grevă japoneză etc – nu au condus la niciun rezultat. Prefectul de atunci tergiversa lucrurile, însă din fericire a auzit de gestul meu ministrul Culturii de atunci, dl. Andrei Pleşu, în subordinea căruia erau şi tipografiile, care a sunat prefectul, a vorbit şi cu directorul tipografiei, cu mine etc şi, după aceea, tipografia din Iaşi brusc a căpătat o capacaitate de producţie ameliorată, reuşind să tipărească şi publicaţiile anti-feseniste. Da, pe vremea aceea, demnitarii mai aveau ceva ruşine, poate le era şi teamă, nefiind încă aşa de bine instalaţi în şeile puterii. Dar nu din acest motiv am dat exemplul. Ei, bine, cele doar 11 zile de greva foamei au lăsat urme ireversibile, pe care am început să le culeg mai tîrziu – în 1998, mi s-a diagnosticat un diabet de tip II, deşi nu există alte cazuri ale bolii în familia mea, iar acum cîţiva ani o intoleranţă la gluten, ambele boli metabolice – iar, la anamneză, medicii au stabilit respctiva mea formă de protest drept una dintre sursele acestor afecţiuni. Deci, asta numai după numai 11 zile de privare de hrană! Pur şi simplu, îmi este groază să mă gîndesc la consecinţele pe care vi le-aţi asumat Dumneavoastră printr-un protest radical atît de îndelungat!

Domnule Teodor Mărieş, vă rog, vă împlor opriţi această formă de protest! Chiar avem nevoie de Dumneavoastră în cea mai bună formă şi fizică posibilă, cu o cît mai bună stare a sănătăţii. Tocmai pentru că lupta pentru Dreptate şi Adevăr nu e încheiată! Ba chiar e departe a se fi încheiat. Cinstit vorbind, nu cred ca „ei” merită sacrificiul pe care îl faceţi, nu cred că „noi” îl merităm. Dumnezeu să vă ocrotească şi binecuvînteze!

  • Liviu ANTONESEI