“Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu mar fi ascultat Domnul” (Psalmul 66:18)
Cel de-al treilea obstacol în calea rugăciunii ascultate este păcatul! Lillian Pearsall spune: “Când eram operator de telefonie, un client a vorbit în plus faţă de cât platise, în situaţia unei convorbiri la distanţă, de la un telefon cu plată. În ciuda atenţionărilor mele politicoase, a refuzat să introducă monedele pentru costul suplimentar. El a trântit telefonul enervat şi cu un limbaj abuziv. După câteva clipe, s-a întors catre telefon puţin mai calm. “Operator, vreau să ies din cabina telefonică; voi plăti, dar lăsaţi-mă să ies!” Aparent s-a închis înăuntru din greşeală şi a crezut ca pot controla uşile cabinei telefonice. A plătit bucuros costul suplimentar şi, urmându-mi sfatul, s-a împins în uşă şi s-a eliberat singur”.
Păcatul nemărturisit ne face prizonieri şi Îl ţine pe Dumnezeu departe de noi. Dacă am ascuns păcate în inima noastră, nu ne mai putem ruga cu credinţă că El ne va asculta. Totuşi, dacă îi cerem să ne descopere păcatul, El ne ascultă. Şi când o face, trebuie să-l rezolvăm dacă dorim să avem comunicare deschisă cu Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ne aminteşte de o situaţie în care nu ne-am purtat corect, nu putem să măturăm mizeria sub pres; trebuie să-I mărturisim şi să primim iertarea Lui.
Ceea ce numim “lucruri mărunte”, devin obiceiuri păcătoase şi tipare care ţin toată viaţa. Deci atunci când Dumnezeu ne descoperă păcatul trebuie să ne pocăim şi să ne oprim. Trebuie să tratăm lucrurile serios – şi numaidecât! Aceasta înseamnă să facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca relaţia noastră cu El să nu fie blocată. În felul acesta rugăciunile noastre vor fi auzite şi ascultate.
