Evenimentul Zilei publică un articol dezvăluie cunoştinţele profunde a ziariştilor de la Bucureşti despre realităţile de la Chişinău. În editorialul cu titlul exclamativ: „Ajutaţi Basarabia! Acum!”, Florian Bichir descrie un tablou de groază în Basarabia: „Fără să ţină cont că în Basarabia altfel stau lucrurile. Că acolo încă domneşte KGB-ul, că românii nu mai sunt majoritari, că există o minoritate rusă foarte puternică. Că Lenin este învăţat încă în şcoală şi că în ansamblu Basarabia seamănă cu România anilor ,90”.

evzProbabil, cetăţeanului român îi era greu să dea în căutare pe Google.ro „Republica Moldova”, pentru a afla informaţii elementare despre statul care se află în vecinătatea sa, nu pe Marte, nici pe Lună.

Cu titlul de informaţie pentru Bichir şi alţi regăţeni de teapa lui: în Republica Moldova locuiesc 2 638 125 de români, ceea ce reprezintă 78,4 la sută din populaţie, iar „minoritatea rusă” este reprezentată de 201.218 de cetăţeni, ceea ce înseamnă 5,9% din totalul populaţiei.

Să comparăm aceste date cu cele din România unde locuiesc peste 535 250 de ţigani (declaraţi ţigani, din păcate, nu ştim câţi din ei s-au declarat “români”) şi 1,4 milioane de maghiari.

Nu ştim de unde Bechir a citit că “Lenin este studiat în şcoli”. Probabil, acesta ar fi fost surprins să afle că aici programul şcolar nu este prea diferit de cel din România. Iar observaţia că Moldova „ar semăna cu România în anii 90 e în general stranie”. Poate că unica diferenţă dintre oraşele din cele două state româneşti este faptul că în România oraşele sunt împânzite de publicitate, iar în oraşele din Moldova este păstrat aspectul estetic (aşa cum e în oraşele europene, de altfel). În rest, în afară de arhitectură, nu am observat o diferenţă substanţială.

Tot acolo, Bichir observă:„comuniştii coordonaţi de Kremlin simt pentru prima oara în istoria Republicii Moldova gustul opoziţiei. Al umilinţei.”, fără a şti că PCRM s-a aflat în opoziţie din 1993 până în 2001, iar actuala guvernare reprezintă cel mai bine rămăşiţele Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi structurile KGB-ului sovietic.

În plus, domnul Bichir are foarte mari şanse să se dezamăgească de „liberalii” de la Chişinău când va afla că nici chiar cei mai înverşunaţi „unionişti” nu sunt deloc unionişti, unii membri ai alianţei de guvernare fiind nişte anti-români veritabili, cum ar fi candidatul majorităţii parlamentare la funcţia de preşedinte al statului Marian Lupu.

Pe cât de mare este grija faţă de românii basarabeni, cu atât de mari sunt şi cunoştinţele legate de Basarabia. Se cunoaşte câtă „râvnă” au regăţenii în a cunoaşte „fraţii de sânge”.