1. Daca ai calculator, net si un pic de zgaraieturi pe creier e obligatoriu sa ai blog. HaiFaivul nu solicita atata cenusime, dar te scoate din relief, din ceea ce este la moda. Daca ai blog esti mai tare decat tipu’ care a trecut acu 2 minute pe langa tine cu un bmw ultima generatie sau decat tipa cu niste cercei de aur cat roata la plug, dar reversul medaliei te trimite la fundul sacului de gunoaie a societatii: intelepciunea randurilor insirate in spatiul tau de suprafata virtuala te poate trimite mai jos decat cenusismul tipului/ei de mai sus.
Toata lumea are blog. In acest ritm, blogosfera a ajuns sa fie o cratita in care fierbe o ciorba in care fierb atat ingrediente sanatoase, cat si cele cu termen expirat. De foarte mult timp. Pentru ca exista bloggeri cu mentalitate expirata, exista specimene care vin cu idei supte si uscate. Blogosfera a ajuns sa fie o materie omogena (cum spunea cineva despre tarate, rahat si mizerie) in care bloggerii se accepta unii pe altii, se lauda si isi comenteaza propriile aberatii. Isi baga la un moment dat cate un comment piperat sub semnatura anonima ca sa sara restul asupra “razvratitului” care s-a opus multimii, desi apare si cate un razvratit real, dar caruia i se pune imediat calusul la gura.
“eu comentez la tine, tu la mine…” este ideea care da sens unui blogger, un sens care in ultimul timp a capatat o tenta de penalitate – bloggerul este de obicei student la scoli inalte sau elev de liceu, dar care baga niste randuri pe blog de faci pe tine (ce am facut, ce am vizitat, cand am mers la buda, ce scria pe hartia igienica) si asa timpul trece, iar restul sar si aplauda: x-ulescu a scris un articol fain, wow!
Imi cer scuze fata de bloggeri (in adevaratul sens al acestui cuvant)! Respectul meu pentru voi!
2. Ma uit la spectatorii meciurilor din Anglia si ma gandesc ca urmaresc un meci intre ingeri in rai: specatorii aplauda, liberi (ne-inchisi in custi si plase de metal), stewarzi calmi, jucatori purtati pe brate de public. Lucrurile par atat de anormale incat capata limite inexplicabile. Normalitatea din Romania prezinta un teatru sumbru: meci pe care nu il vezi din cauza celui imbatat din fata ta care sare ca dementu’ pt ca Dica sau Niculescu rateaza din 4 metri, din cauza fluieraturilor pentru ca Traore e faultat la centrul terenului, iar intreg stadionul Gruia cere penalty, din cauza pentru ca dementii din jurul tau vin cu gandul sa ia la bataie politia si arbitrul si jucatorul decat sa se uite la meci etc…
Toata lumea pricepe la fotbal. Ca daca ar fi jucator nu ar rata din 3 metri (in viata normala de 3 saptamani nu a pus piciorul pe minge sau nu stie jongla cat de putin). Ca daca ar fi antrenor nu l-ar schimba pe ala sau pe alalalt, ca nu ar juca 4-4-2, ci 2-2-6 (iar cand se intalneste pe strada cu antrenoru isi uita si numele si de unde vine). Ca daca ar fi Gigi ar baga nu 10, da 50 de milioane, ca daca ar avea banii lui Paskany ar face din CFR un Chelsea si ideile pot continua.
Toata lumea se pricepe la fotbal. La fotbalul din Romania.
3. Oamenii mananca politica pe paine dimineata cu o ceasca de cafea cu aroma de politica. Spre serviciu in troleu se discuta politica. La pranz pe langa ciorba si suc, se serveste cate o portie de politica. Ziua de munca se incheie cu o doza de politica, iar acasa, pe masa asternuta cu un prosop alb familia este asteptata de o portie calda de politica. Politica peste tot. Am impresia ca la buda oamenii folosesc politica in loc de hartie igienica, cand merg la teatru merg de dragul politii, iar ceea ce ne uneste pe noi nu este trasatura umana, ci politica. Cumatrele la gard, babele la colt de drumuri sau batranii la o bere vorbesc despre politica.
In tara asta toata lumea se pricepe la politica. Unde esti tu Tepes Doamne???
