Azi, trecut de orele 13.00, ies de la medic, oleacă de răceală, oleacă de febră şi o slăbiciune stranie. Abia aştept să ajung la o casă de om. Vine microbuzul 101. super. urc. şoferul mă priveşte lung, mă urmăreşte cu ochii până mă aşez şi potriveşte bine oglinda. după ce a mai dat rest pasagerilor, începe să caute o piesă “potrivită” la radiou, o găseşte şi face volumul maxim. imediat reacţionez cu fraza standard:
-Domn’ şofer, vă rog deconectaţi muzica.
explozie.
-Dşoară, a treia oară călătoreşti cu mine şi de fiecare dată îmi spui să fac muzica mai încet. ce ai? eşti bolnavă cu capul?
-Treaba mea cu problemele mele, zic, cine vrea muzică, o ascultă în căşti sau acasă.
-Şi, vrei să mergem ca morţii? Înţeleg, dacă auzeam asta de la o babă, dar tu? Şi nu-ţi place muzica? Du-te la troleu.
În timp ce tot bolborosea câte ceva, nu se hotăra ce să facă cu volumul muzicii, ba-l făcea mai mare, ba mai mic, ba schimba piesele, ba deconecta. Până la urmă a avut bunul simţ şi a făcut volumul mic.
Eu nu îneleg, ăsta ce-i, transport privat? Şi chiar şi aşa, doar nu călătoresc gratis, achit. Nu trebuie ei să ţină cont de doleanţele consumatorului? Parcă da, dar la noi practicele sunt altele, te insultă şi te mai şi ameninţă că o să reţină bine faţa ta, pentru ca niciodată să nu te mai ia cu maşinuţa lui.