Credeţi că noile majorări au fost făcute din cauza unor datorii la întreprinderi de stat? Deloc. Majorările au făcute la insistenţa Băncii pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Cine a citit cartea „Mărturiile unui asasin economic” a lui John Perkins va înţelege despre ce este vorba.
“Mercenarii sau asasinii economici (AE) sînt profesionişti extrem de bine plătiţi care escrochează ţări din întreaga lume pentru sume ajungînd la trilioane de dolari. Ei direcţionează bani de la Banca Mondială, de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), precum şi de la alte organizaţii de « ajutorare » străine către seifurile corporaţiilor gigant şi buzunarele acelor cîtorva familii de bogătaşi care controlează resursele naturale ale planetei. Mijloace de care uzează în acest scop variază de la rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mită, şantaj, sex, ajungînd pînă la crimă. Jocul lor datează de cînd şi imperiul, căpătînd însă noi şi terifiante dimensiuni în actuala perioadă a globalizării”.
„Asasinii” sunt agenţi care sunt trimişi în statele „slab dezvoltate”, în care promovează diverse „proiecte de dezvoltare”, implementate cu ajutorul unor credite luate de administraţia centrală sau locală. Practic, primăria devine o prizonieră a acestei organizaţii internaţionale, care vine aici vorba ceea „pentru a lua, nu a da”.
De unde va întoarce primăria creditele luate? Desigur, din buzunarele cetăţenilor, care se transformă, de facto, în şerbi, care sunt nevoiţi să hrănească structuri internaţionale parazitare.
BERD nu este unicul. La Chişinău în prezent se află misiunea Fondului Monetar Internaţional care negociază cu actualul cabinet de miniştri încheierea unui acord de creditare care din nou va provoca o serie de catastrofe social-econimice.
Reamintesc că în aprilie, FMI condiţiona acordarea unui împrumut cu
1. disponibilizarea (concedierea) a 7000 (!) de profesori si medici,
2. reducerea salariilor bugetarilor;
3.majorarea vârstei de pensionare;
4.majorarea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) cu 5 puncte procentuale,
5. deprecierea valutei naţionale.

