După cum am menţionat şi cu alte ocazii, nu înţeleg de ce se sărbătoresc entităţi gen Mama, Tata, pe alocuri chiar şi Bunicuţa (nu ştiu dacă e vorba de cea care vrea să călătorească gratis în transportul public, dar în fine, nu contează), în timp ce numeroasa categorie a Celibatarului şi Celibatarei e lăsată pe dinafară. Oare nu pentru că societatea, în mărinimia şi indulgenţa ei nesecată, desemnează celibatul drept o etapă de tranziţie, nu ca pe o încununare a destinului unui individ?
Păi, dacă e aşa, mie îmi pare rău! Discriminarea e pe faţă, ca şi impunerea subtilă a unor tipare celor care nu se văd împliniţi doar atunci când se pomenesc cu inelul de logodnă pe degetul inelar şi cu actele de căsătorie în regulă. Deşi, acum constat că chiar şi unii din cei căsătoriţi sunt discriminaţi, adică bărbaţii şi femeile fără copii, deoarece nu există o sărbătoare a Soţului şi una a Soţiei, ci doar a soţilor fertil, procreatori, botezaţi mamă şi tată. Vedeţi cât de subtil vă împinge cineva să vă reproduceţi: veţi avea toate onorurile din lume, impozite reduse şi chiar o zi profesională a reproducătorului.
Totuşi, sunt o mulţime de celibatari care au procreat copii din flori. Se pare că aceştia se vor linge pe buze (ca să nu spun altfel, un pic mai grosier). Pentru că numai taţii cu acte în regulă, eliberate de oficiile stării civile care să certifice statutul de soţ asociat cu cel de tată dă dreptul la participare cu drepturi depline la festin. Cucii care îşi depun ouăle în cuiburi străine n-au ce căuta în lumea civilizată.
Ce-aţi zice, totuşi, de o zi a Celibatarului, o fiinţă care să nu jinduiască la statul de soţ şi tată de famile, ci să ţină ca la ochii din cap la condiţia sa de burlac şi care să-i privească condescendent pe căsătoriţi, considerându-i viitori burlaci, iar instituţia Căsătoriei ca pe un rău necesar, o etapă de tranziţie spre condiţia de vis a Celibatului…
enervant.wordpress.com