Noul guvern al RM încearcă să scoată de pe rol 7 cereri depuse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de către persoanele acuzate de implicare în organizarea protestelor violente din 7 aprilie din Chişinău. După cum transmite Info-Prim Neo, ministrul justiţiei, Alexandru Tănase, a declarat că, în caz de convenire la o înţelegere cu reclamanţii, Guvernul va semna o declaraţie unilaterală de recunoaştere a tuturor încălcărilor comise în cazul persoanelor care au depus plângeri la CEDO. Mai departe, Tănase susţine că „nu ar fi corect şi echitabil ca actualul guvern al R. Moldova să fie penalizat pentru acţiuni pe care noi le-am condamnat şi sub care noi nu am subscris. Pe de altă parte, este vorba şi despre prestaţia Guvernului R. Moldova pe plan extern”.

Nu ştiu de ce, dar am impresia că noul ministru al Justiţiei cam încurcă apele. Personal, consider că societatea care a stat pasivă de o parte şi a acceptat ca unii membrii ai ei să fie hăituiţi, terorizaţi, să le fie distruse cariera, afacerile, sănătatea, viaţa într-un final, merită să plătească un preţ pentru complicitatea de care a dat dovadă. Puţin îmi pasă că acum cei “nevinovaţi” vor trebui să plătească indirect prin intermediul impozitelor şi taxelor acumulate la buget. Să o facă, ca altă dată să nu doarmă pe ei atunci când unii cetăţeni nevinovaţi sunt penalizaţi abuziv de Putere. Iar suma despăgubirilor nu trebuie să fie mai mică decât cea pe care ar fixa-o justuţia CEDO. Nu prea am auzit declaraţii de delimitare din partea actualilor politicieni care au preluat guvernarea, când comuniştii şi poliţia lor îi închideau pe membrii Hyde Park sau, de exemplu, pe Mătăsaru în penitenciare pentru că aceştia comiteau groaznicul păcat de a protesta legitim. Şi nici nu se preconizează nici penalizarea judecătorilor care au orchestrat dosarele pierdute la CEDO. De ce victimele Puterii ar trebui să dea dovadă de nobleţe şi să uite de nelegiuirile organelor de forţă, ale justiţiei moldave? N-ar fi nişte fraieri oare dacă s-ar arăta sensibilizaţi de sărăcia populaţiei şi intenţiile sublime ale noiii guvernări, radical diferite de cea veche?

Să înţeleg că Puterea actuală e bună, spre deosebirea de cea precedentă? Dacă e aşa, să fie bună şi să plătească despăgubiri victimelor terorii comuniste şi a nepăsării restului populaţiei!

enervant.wordpress.com

Noul guvern al RM încearcă să scoată de pe rol 7 cereri depuse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de către persoanele acuzate de implicare în organizarea protestelor violente din 7 aprilie din Chişinău. După cum transmite Info-Prim Neo, ministrul justiţiei, Alexandru Tănase, a declarat că, în caz de convenire la o înţelegere cu reclamanţii, Guvernul va<!–more–> semna o declaraţie unilaterală de recunoaştere a tuturor încălcărilor comise în cazul persoanelor care au depus plângeri la CEDO. Mai departe, Tănase susţine că „nu ar fi corect şi echitabil ca actualul guvern al R. Moldova să fie penalizat pentru acţiuni pe care noi le-am condamnat şi sub care noi nu am subscris. Pe de altă parte, este vorba şi despre prestaţia Guvernului R. Moldova pe plan extern”.

Nu ştiu de ce, dar am impresia că noul ministru al Justiţiei cam încurcă apele. Personal, consider că societatea care a stat pasivă de o parte şi a acceptat ca unii membrii ai ei să fie hăituiţi, terorizaţi, să le fie distruse cariera, afacerile, sănătatea, viaţa într-un final, merită să plătească un preţ pentru complicitatea de care a dat dovadă. Puţin îmi pasă că acum cei “nevinovaţi” vor trebui să plătească indirect prin intermediul impozitelor şi taxelor acumulate la buget. Să o facă, ca altă dată să nu doarmă pe ei atunci când unii cetăţeni nevinovaţi sunt penalizaţi abuziv de Putere. Iar suma despăgubirilor nu trebuie să fie mai mică decât cea pe care ar fixa-o justuţia CEDO. Nu prea am auzit declaraţii de delimitare din partea actualilor politicieni care au preluat guvernarea, când comuniştii şi poliţia lor îi închideau pe membrii Hyde Park sau, de exemplu, pe Mătăsaru în penitenciare pentru că aceştia comiteau groaznicul păcat de a protesta legitim. Şi nici nu se preconizează nici penalizarea judecătorilor care au orchestrat dosarele pierdute la CEDO. De ce victimele Puterii ar trebui să dea dovadă de nobleţe şi să uite de nelegiuirile organelor de forţă, ale justiţiei moldave? N-ar fi nişte fraieri oare dacă s-ar arăta sensibilizaţi de sărăcia populaţiei şi intenţiile sublime ale noiii guvernări, raducal diferite de cea veche?

Să înţeleg că Puterea actuală e bună, spre deosebirea de cea precedentă? Dacă e aşa, să fie bună şi să plătească despăgubiri victimelor terorii comuniste şi a nepăsării restului populaţiei!