Bătrânii care au pichetat azi primăria mun. Chişinău, protestând împotriva majorării plăţilor pentru călătoria în troleibuz şi pentru apă/canalizare vroiau să fie auziţi. Mai exact, vroiau să fie compătimiţi. Atunci când vedeau pe cineva din presă, îl năvăleau pur şi simplu ca să-şi spună păsul: “Domnişoară, scrieţi măcar să nu ia doi lei la troleibuz” , “NU PLĂTIM NIMIC”, “Asta bate toată starea socială, pe toată lumea” (??), “Ce-i 70 de lei? Să-ţi ţină sie 70 de lei, îi dau eu 70 de lei!” S-a ajuns de la tânguieli că pensia nu le ajunge pentru supravieţuire până la “îi dau eu 70 de lei”. Oricum, consecvenţa era de prisos, oamenii au simţit nevoia să se exprime şi să exteriorizeze toate necazurile care îi macină. Au continuat cu: “Ghimpu iaca zice că ocupanţii au dat ţării numele de Moldova. Da încă Ştefan cel Mare a zis…. Noi ştim istoria, ei nu ştiu!” şi “Ce Europa? Credeţi că în Europa se trăieşte bine? Sunt săraci lipiţi pământului în Italia, în Franţa! Da’ românii, poporul român ştiţi ce zice de poporul moldovenesc? A, voi nu ştiţi, da’ noi nouă ani am trăit lângă ei!” Majoritatea bătrânilor din stradă s-au întors acasă învioraţi, pentru că au avut oportunitatea să iasă azi şi să fie în centrul atenţiei. Asta îi va mobiliza să iasă mâine, dar ce i-a adus azi în faţa primăriei? Maia Laguta, Consiliul veteranilor din municipiul Chişinău, credinţa că au de partea lor pe consilierii municipali comunişti. Nu pot să îi îndemn pe aceşti oameni să se mai gândească, să înţeleagă situaţia per ansamblu – ar fi o neghiobie din partea mea. Cum să gândească cetăţenii de factura URSS, educaţi în vremuri când “intelighenţia” era un cuvânt de ocară, convinşi că Lenin este bunicul lor bun. Totuşi, pot să îi laud că au ieşit să îşi exprime opinia public. Chiar dacă au venit mânaţi de cineva, chiar dacă cereau primarului să le mărească pensiile (de unde să ştie că primarul nu are această prerogativă?), chiar dacă au deraiat mult de la revolta faţă de taxe mărite. Ultima e chiar lăudabilă, întrucât probează că au depăşit robotizarea. Democratizarea se prinde, aici, în Republica Moldova, dacă şi bătrânii fac uz de mecanismele pe care le pune aceasta la dispoziţie. Că a avut de suferit imaginea primarului, chiar sacoul şi ochelarii lui (întrucât pensionarii nu au apreciat ieşirea lui prietenoasă printre protestatari şi l-au bruscat) este o consecinţă a lipsei sale de previziune. Ceea ce s-a întâmplat este pe atât de firesc, pe cât de neaşteptat a fost pentru pensionari. În plus, se întâmplă când comuniştii sunt înfrânţi în lupta politică parlamentară, iar atunci după ce ai câştigat primele lupte într-un război trebuie să fii şi mai atent, pentru că duşmanul este înrăit şi revigorat de aceasta. Soluţia ar fi fost simplă: sensibilizarea opiniei publice prin mediatizarea problemelor legate de troleibuze. De exemplu, pe 10 iunie 2009 unui troleibuz i-a sărit o roată la mare distanţă, chiar în timp ce circula pe stradă. A fost accidentată o fetiţă, care a fost dusă urgent la „Salvare”, au fost şocaţi, terifiaţi toţi cei care se aflau în troleibuz. Ar fi fost eficientă rularea la câteva posturi TV a filmuleţului despre acest accident în repetate rânduri – telespectatorii ar fi fost panicaţi, iar ideea de a renova parcul de troleibuze ar fi fost cererea cetăţenilor, nu decizia impusă a primarului. De altfel, cum să înţeleagă bătrânii necesitatea majorării costului biletului la troleibuz dacă nimeni nu s-a obosit să le explice? A fost aruncat un “RTEC este în pierdere în fiecare lună”. Din nou, unica reacţie de aşteptat era ca omul simplu să se întrebe de ce RTEC ăsta trebuie să scoată bani din buzunarul lor, că, vai nu le ajunge, nici lor nu le ajunge, dar nu iau de la RTEC.