În primul rând trebuie să realizăm că deja suntem într-un nou secol, într-un nou mileniu, care ar trebui să fie un mileniu al Păcii, Toleranţei şi al convieţuirii etnice şi religioase. Ar trebui să învăţăm din trecut. Cu trecutul să luminăm viitorul. Memoria să ne ajute să nu repetăm trecutul. Ar trebui să învăţăm şi să-i învăţăm pe alţii că Dragostea, Pacea, Bunătate sunt ceea spre ce ar trebui să tindem şi ceea ce ar trebui să ne unească. Să tindem spre natură, să iubim natura. Căci şi noi suntem natura, distrugând natura, încercând să o supunem, noi, de fapt, ne distrugem pe noi înşine.

Am realizat un lucru, nu trebuie să ne ferim şi să condamnăm minorităţile etnice de pe ambele maluri ale Prutului (sau invers, ele să condamne majoritatea). La nimic bun nu va aduce acest lucru, doar la o stagnare generală şi multilaterală. Ar trebui să recunoaştem că avem o moştenire istorică multinaţională, de un colorit extraordinar, şi care în timp va putea da roade estetice imuabile. Ar trebui să ne unim şi să creăm. Limba română ar trebui să ne unească pe toţi. Pe români, romi, ruşi, ucraineni, maghiari etc. Să nu ne ferim de ei, să nu ne împărţim în ei şi noi (ci doar în buni şi răi). Prejudecata şi marginalizarea ar trebui cu timpul să se diminueze, ca după aceea să dispară. Desigur, nu vom putea înainta, evolua, ca societate, popor, dacă nu vom schimbă lumea noastră, cea launtrică. Schimbarea mereu începe dinăuntru, de acolo de undeva.

Realizaţi că avem un suflet, un acel ceva încă inexplicabil şi misterios, un acel ceva care există într-o dimensiune, zicem noi, divină. Undeva pe acolo, şi pe ici, e acel Dumnezeu. Noi doar trebui să-l căutăm. Căutarea e scăparea.
Realizaţi că toţi suntem nişte suflete închise, încătuşate. Tot noi suntem cei care ne încătuşăm.
Mereu vor exista cele două poluri, negru şi alb, rău şi bine. Dar salvarea noastră (sau ne-salvarea) e în ceea spre ce tindem, în drumul cu spini ce ne va face liberi, uniţi într-un simţ al absolutului, acolo unde totul este infinit. Încercaţi să percepeţi infinitul. E un extaz unic. Cred că undeva pe acolo e Fericirea.
Noi suntem acel Frumos. Noi – toţi şi toate. Toată natura. Tot Pământul, care va răsturna Universul. Anatolie Juraveli