Uite că revin cu mintea mai distrusă decât a fost şi mai hotărât ca Basarabia nu are un viitor chiar dacă s-a schimbat conducerea.
Am fost recent acasă ca să mă conving încăodată de habitanţii care populează Basarabia sunt indiferenţi de tot ceea ce se întâmplă în jurul lor.
Depresia de care am fost înconjurat mi-a creat crize de panică, nimeni nu face nimic pentru sine cel puţin, nu mai zic să facă ceva pentru lumea care îl înconjoară. Cu toţii aşteaptă să le cadă o minune din cer, cu toţii se plîng că ţara e de căcat însă nimeni nu încearcă să schimbe acest căcat.
Chişinăul se află intr-o stare de tensiune, societatea e divizată în două, Români şi Ruşi, şi desigur mlaştina de mijloc care a invadat capitala. Maşini cu extremisti de stînga cu stea roşie pe ea circula prin Chişinău privind cu ochi răi lumea de pe drum, probabil în căutarea Românilor.
Pe feţele oamenilor rar vezi un zîmbet, nu vezi o rază de optimism. Cu toţii pleacă şi vin în direcţii necunoscute, cu chipul obosit şi cu gândul la altă ţară.
Toate cunoştinţele mele ar vrea s-o rupă undeva, să lucreze la negru, să şteargă curul la bătrâni să măture străzi în Amstredam numai sa nu stea în Basarabia.
Nu ştiu ce s-ar putea schimba atât timp cât nimeni nu vrea să schimbe nimic pentru sine, fiecare vrea să plece undeva însă nu are idee ce e acolo, fiecare da vina pe cineva însă nimeni nu dă vina pe sine, că asta e ţara noastră că noi am facut-o aşa prin indiferenţa şi pasivitatea noastră.