De multe ori m-am gândit cât de mult s-a schimbat viaţa mea în ultimii ani. Sunt diferit şi parcă mai deştept, dar în acelaşi timp mai prost decât voi fi în anii care urmează. Ridic aceste probleme existenţiale pentru că în ultimul timp am fost extrem de agitat, am avut mult de muncă la serviciu, iar sâmbăta şi duminica, în loc să mă odihnesc oleacă, mi-am chinuit creierii pentru a stabili ce fel de mobilă mi se potriveşte în bucătăria renovată?
Sunt în Bucureşti. Bucureştiul este un oraş agitat, am devenit un tip agitat. Dacă m-aş opri pe stradă aş rămâne surprins de viteza cu care circulă alţii, de parcă nu aş fi alţii. Vreau să-mi iau şi permisul de conducere, fac ore în acest sens. Deci, încă un plus la viteza mea zilnică. Asta dacă îmi iau maşină.
Apropo, când zic de ultimii ani, am în vedere anii bucureşteni. Eram şi la Chişinău grăbit, dar în Bucureşti viaţa mea a prins o viteză uluitoare… La Chişinău mergeam cu troleibuzul, Maxi Taxi, aveam internet prin dial up. Chiar şi aşa aveam timp berechet. Îmi permiteam luxul să citesc, dacă vă vine să credeţi. În schimb, la Bucureşti merg cu metroul, taxiul, iar viteza internetului de acasă este chiar mai mare decât în redacţie. Nu mă întrebaţi cât, este pur şi simplu mare. Totuşi, nu reuşesc să fac mai nimic şi sunt în întârziere permanentă. Luxul de a citi este acum un lux pe bune. La facultate, un coleg ar fi zis în această situaţie că am intrat în mizeria timpului. Nu-mi plăcea expresia pentru că, părerea mea, timpul nu este o toaletă, este un malaxor care ne toacă sănătatea, anii, cititul, prietenii… Continuaţi lista.
Acesta este răspunsul la întrebarea: unde am dispărut şi de ce nu mai scriu pe blog? Mi-a plăcut răspunsul în gluma al unui comentator, în Afganistan. Să ştiţi că nu e aşa. Altfel… am scris textul de mai sus pentru că postul nu putea conţine doar o propoziţie: NU MAI AM TIMP.