Ca la noi la maldaveni...
Anti basarabeni...?- Ştii, în timpul comunismului, evreii erau numiţi parşivi. Ei uite aşa şi eu am ajuns să cred, şi o spun fără ruşine, că basarabenii sunt parşivi. Parşivi şi mârşavi, mai ales femeile. Nu am am nimic cu voi, cu ăştia tineri, mă refer la basarabenii care au peste 30 de ani... Eu sunt aşa mai incisivă, dar cel puţin sunt sinceră. Asta e domnule, uite aşa cred eu despre voi. Să nu te superi că ţi-o spun, nu am nimic cu tine...
Asist, doar asist la un început de discuţie, care mai apoi se şi desfăşoară - o discuţie depsre basarabeni. În drum spre Cluj mă gândeam că după atâta timp, încă nu mi-am făcut referatul despre violenţa limbajului celor de la Planeta Moldova şi tot încercam să-mi formulez textul pentru lucrarea respectivă. Dintr-o dată, ideile vin, mai ales că sunt alimentate de o discuţie aşa de înflăcărată. Iniţial mi-am propus să vorbesc despre realitatea din Basararbia, fără a ocoli sau a ascunde ceva. De ce aş face-o? După „incidentul” din tren, ceva s-a zdruncinat în interiorul meu, parcă nu mai eram atât de hotărâtă şi pornită să-mi critic ţara şi să o fac „cu ou şi cu oţet”.
Domnişoara educatoare, fostă studentă la psihologie, actuală călăuză de viaţă pentru cei micuţi, îşi susţine în continuare, cu mare ardoare discursul anit-basarabeni. Are argumente bine întemeiate şi din câte povesteşte, îţi poţi da foarte uşor seama că, de câţiva ani bunişori, fata a fost nevoită să respire aerul intoxicat de otrava de la Cernobâl, adusă pe meleagurile ieşene de către „nenorociţii de basarabeni”, a trăit cu ei „cot la cot” şi nu de puţine ori a fost „păţită”.
Trebuie să recunosc, că în aproape cinci ani de facultate în România, nu am avut ocazia să întâlnesc persoane care să îmi spună verde în faţă, foarte sincer, fără ocolişuri, ce cred despre „intruşii de peste Prut”... Eram conştientă despre „faima” noastră, doar că poate mi-aş fi dorit să rămân cu iluzia că totuşi... Totuşi nu este aşa cum se vorbeşte, că basarabenul ar fi mârşav, needucat, că studenţii ar profita de faptul că li se acordă bursă şi cămin, iar când ajung în centrele universitare numai de carte nu se ţin, prin asta stârnind o adevărată revoltă printre studenţii români rămaşi fără de acoperiş deasupra capului, că basarabeanul ar face business cu arme şi droguri, că cei de peste Prut etc., etc., etc.
În continuare sunt un simplu spectator, sunt capabilă doar să asist la „atacul” orientat spre „rasa inferiaoară basarabeană”... Nu sunt în stare să găsesc contraargumente. Dar de ce mă chinuie gândul de a găsi ceva care m-ar ajuta să o combat, să-i demonstrez că nu e aşa? Oare nu chiar despre asta îmi doream să scriu în referat, despre violenţa şi brutalitatea basarabenului necioplit, despre grobianismul înnăscut al celor care, din păcate, astăzi, nu se mai pot numi români-basarabeni, nici măcar basarabeni... Aproape că nu ne mai meritm acest apelativ... Ne mai putem considera basarabenii de odinioară? Îndrăznesc să afirm că nu. Treptat-treptat, românii din Basarabia s-au transformat în „maldavenii” de astăzi, despre care vorbeşte şi domnişoara, de care s-a săturat şi, pe care îi ocoleşte pe străzile din Iaşi, sau îi priveşte într-un mod foarte urât, aşa cum numai ea ştie.
- Îi cunosc după îmbrăcăminte, după priviri şi după modul violent de adresare. Dacă mă întreabă vreun basarabean unde e Nicolina, nu îi răspund, dimpotrivă pot să-l încurc şi mai mult, spunându-i o adresă greşită...
Chiar aşa, când eram în centrul Chişinăului şi vedeam toate feţele încruntate, înrăite, oare nu îmi doream să ajung cât mai repede la Cluj, să scap de acea atmosferă, de acel mediu. Oare nu eram hotărâtă să scriu depre asta. Când vorbeam cu soră mea îi spuneam că e foarte bine acasă, doar că mult mai greu e la capitolul „oamenii de acasă”. Ce frumos e oraşul, mai ales primăvara, mai ales dimineaţa când pe străzi nu mişună oamenii „maldaveni”...
În tren deja îmi făceam diverse schiţe şi mă bucuram de faptul că merg spre Cluj. „Bucuria” a durat până la Suceava, adică aproximativ două ore. Interval de timp în care domnişoara educatoare a povestit cu o altă doamnă din compartiment despre viaţa personală. Lovitura de graţie a venit după ce tânăra şi-a reorientat discuţia spre o fată, despre care deja ştia că e basarabeancă, încercând să afle unde merge şi la ce facultate e.
- Vezi că ştiu că nu plătiţi nici o taxă pentru şcolarizare, aveţi cămin gratuit şi alte privilegii... Care testări, ştiu şi cum reuşiţi să intraţi la buget! Numai cu pile, toţi prin aceeaşi modalitate. Când eram la liceul pedagogic, existau şi clase de basarabeni – proşti, unul ca unul, proşti ca noaptea! Şi îmi mai spui că aţi fost selectaţi, că aţi susţinut teste? Poveşti!
Lovitură sub centură... Ce argumente aş putea să găsesc să pot convinge că lucrurile nu stau tocmai aşa. Sau poate încerc să mă eschivez. În fond, recunosc şi eu că are dreptate, în marea majoritatea cazuirlor, are dreptate. Simt că picătura de sânge românesc, care parcă totuşi curgea prin venele mele, care avea viaţă, acum dispare. Mi-a spus clar domnişoara că nici nu aş avea dreptul să gândesc, dar să şi mai pretind că aş fi româncă! Sunt un străin venit pe meleagurile româneşte cu scopul de a fura din bunăstarea băştinaşilor şi a aduce încă o doză din incultură din Republica Moldova.
- Femeile sunt făţarnice, prefăcute şi parşive. Îţi iau locul de muncă de sub nas, doar pentru că ele au băgat 20 de milioane. Sunt mândre şi proaste, nişte prefăcute. Eu ţineam ore de limbă română şi gramatică pentru nişte doamne de la tata de la serviciu şi am văzut care este şituaţia. Profesoare de istorie, de limbă română, dar nu ştiu nimic. Pe lângă toate se şi mai infiltrează în viaţa omului, de ce ar trebui să distrugă familiile. Nu degeaba ieşenii şi vasluienii noştrii spun că basarabencile sunt aşa şi aşa ... ştim noi cu ce se ocupă, nu are rost să spun lucrurilor pe nume, că doar de acolo vii, de unde totul se vinde...
- De ce basarabenii vând arme la noi, de ce au tupeul să comită această ilegalitate în ţara noastră? De ce contribuie în acest mod la nenorocirea oamenilor. Am cunoscut familii în care soţul deţinea ilegal armă, cumpărată de la basarabeni, pe care a folosit-o împotriva soţiei sale.
- Şi în piaţă nu mai ai loc de ei. Au invadat piaţa şi îşi aduc produsele lor. Dar eu nu cumpăr nimic de la ei, să fie şi cu stea în frunte. Mai bine cumpăr un pătrunjel de la o bunicuţă de la noi, din nu ştiu ce colţ de sat, decât de la mizerabilii de basarabeni care fac numai contrabandă şi îşi bat joc de români. Dacă sunt aşa de deştepţi să-şi dezvolte măiestria de „şmecher” la ei, acolo, în Moldova. Să nu vină în ţara mea, să mă fraierească şi pe urmă să îmi râdă în faţă! Nu domnule, eu aşa cred, că nu vine un nenorocit de basarabean, care a vrut să ne ia totul la Unire şi să fie ei stăpâni peste noi, să mă lovească, să mă insulte, căci nu de puţine ori am păţit-o... Nu! Să stea acolo, la ei.
- În grupa mea nu vreau să fie nici un copil basarabean. Până acum, Slavă Domnului, nu am nici unul. Sângele apă nu se face. Copilul crescut într-o astfel de familie, nu poate să fie altfel. Nu am nimic cu ei, dar...
- Cred că nu voi ajunge vreodată să cer ajutorul unui basarabean. Chiar dacă aş fi la mare ananghie, tot nu aş accepta ajutorul lor. Prefere să mor cu demnitate!
Realităţile şi mentalitatea bsarabenilor sunt strâns legate de convieţuirea dintotdeauna mai strânsă cu lumea slavă, contactul cu tradiţiile, cultura rusă. Aceasta din urmă s-a remarcat în mod tradiţional prin interesul viu pentru omul umil, prin gustul pentru o anume poezie a banalului şi a cotidianului, o poezie cu subiect, punctată de duritate, ironie, sarcasm şi multă violenţă. Pe parcursul anilor, după o lungă perioadă de ocupaţie şi dominare sovietică, poporul basarabean a reuşit să preia tot ce a fost mai urât şi grobian, a funcţionat ca un “absorbant” de antivalori, de rele şi violenţă cu duiumul.
Sursa
2007-06-17 16:03:47