M-a uluit ştirea că în România, în plin centrul Bucureştiului, se mai păstrează monumente sovietice cu Ostaşul Rus Eliberator. Într-adevăr, tind să cred că neamul românesc are în sânge o genă de fiinţă supusă. Nu sunt nici pe departe specialist în genetică, dar nu văd cum aş ajunge la o altă concluzie. Românii din patria-mumă care ne dau lecţii de viaţă, care ne dispreţuiesc că suntem rusificaţi, păstrează vestigii ale vremurilor bolşevice, la prima vedere apuse, şi acceptă ca diplomaţia rusă să utilizeze vizavi de ţara lor un discurs şi o tonalitate extrem de arogantă. Din câte ştiu, România a pierdut teritorii în urma pactului Molotov-Ribbentrop, a rămas fără tezaur, a plătit despăgubiri de război câteva decenii bune, plăteşte, cred, cel mai înalt preţ din Europa la gazele ruseşti, a fost atacată agresiv după evenimentele din 7 aprilie şi totuşi nu se încumetă să scape de ostaşul ocupant botezat eliberator, amplasat, se pare, în majoritatea localităţilor româneşti, ca nu cumva să-şi supere marele vecin de la răsărit. Estonia, o ţărişoară cu o populaţie de vreun milion de oameni, situată în vecinătatea imediată a Rusiei, a mutat fără frică un monument din centrul Tallin-ului care le provoca vomă şi scandal, pentru că nu au acceptat să li se impună o interpretare a istoriei lor concepută la Kremlin, chiar dacă au fost nevoiţi să neutralizeze minoritatea rusă care nu se concepe în altă ipostază decât de etnie eliberatoare. Au riscat, poate, să fie invadaţi de Rusia, cum a fost şi Georgia, dar totuşi n-au acceptat dictatul minciunii moscovite şi şi-au făcut ordine în ţara lor. Nu e şi cazul românilor de pe ambele maluri ale Prutului, la fel de panicaţi de ideea să nu supere fiara de la răsărit, acceptând cu umilinţă să fie împroşcaţi cu dejecţii cu orice ocazie, când Kremlinul e iritat şi are chef de defulare.