Cred că suntem ipocriţi atunci când pretindem că biserica are o influenţă decisivă în soluţionarea de o manieră sau alta a problemelor sociale, în special a chestiunilor ce ţin de etică. În felul acesta, oamenii îşi declină responsabilitatea, pun vina în cârca unei instituţii pe care nimeni n-o mai ia cu adevărat în serios, deşi în realitate ei sunt cei care menţin o stare de fapt. De fapt, credincioşii ascultă de biserică numai atunci când le convine lor. Imaginaţi-vă că un popă vine acasă la un enoriaş şi îi cere să-şi taie butucii de vie pentru că vinul e unealta diavolului care duce la degenerare. Cred că ar avea mare noroc dacă ar scăpa doar cu înjurături şi cu şuturi în  fund. În schimb, când vine vorba de probleme care nu ating bunăstarea personală, propria viaţă intimă, oamenii se unesc în gugetul şi simţirea creştină, pronunţându-se împotriva degenerării pentru că aşa spune Sfânta Biserică.

Dacă tot acţionăm şi simţim creştineşte, fără să o realizăm, poate că nu ar fi rău ca religia să fie predată în şcoală. La o adică, de ce noua generaţie ar fi liberă, în loc să se simtă vinovată că e înzestrată cu instinct sexual, care, nu-i aşa, e oribil, hidos, murdar, degradant, mai ales în afara familiei. Şi nu doar pentru unii, ci pentru toată lumea.

enervant.wordpress.com