În unul din cele mai noi filme româneşti „Restul e tăcere” un personaj are o frază care conţine o mare adevăr: „investiţiile înseamnă a lua, nu a da. Dacă aş începe să învestesc în dumneata, ţi-aş lua şi ultimul bănuţ”. Cam aşa se întâmplă cu „ajutoarele frăţeşti” a donatorilor externi, care în mintea moldoveanului de rând, nu doresc decât binele Republicii Moldova.
Noul guvern, care iată, iată, urmează să fie instaurat la sfârşitul acestei luni la Chişinău, se pregăteşte să preia credite de la Fondul Monitar Internaţional, după ce guvernul precedent a refuzat semnarea unui acord din cauza condiţiilor neclare (fie condiţiile impuse de FMI au fost prea dure, fie donatorii au evitat semnarea acordului cu un guvern provizoriu).
Cert este că FMI nu se îndeletniceşte cu acţiuni de caritate, fiind o instituţie destul de pragmatică care urmăreşte obţinerea unui profit şi subordonarea statelor faţă de politica marilor puteri. Ştiut lucru este că în urma acestor credite nu beneficiază populaţia, ci băncile locale. Mai mult decât atât, oferirea creditului deseori este însoţită de condiţii dure impuse de donator, în special îngheţarea salariilor, reducerea cheltuielilor bugetare. Un exemplu recent este România, unde creditul oferit de FMI a însemnat disponibilizarea a zeci de mii de bugetari şi provocarea unor tulburări sociale.
Cine câştigă din aceste credite?
Cercuri de oameni de afaceri care au posibilitatea de a lua credite avantajoase şi menţine activităţile sale pe linia de plutire. Din câte ştim, creşterea economică nu însemnă nicidecum creşterea nivelului de trai. Cât de paradoxal nu ar suna, creşterea economică poate însemna de multe ori şi creşterea nivelului de sărăcie din cauza redistribuirii inechitabile a averii şi polarizarea excesivă a societăţii.
Dacă cineva crede că luarea sau neluare creditelor de la FMI reprezintă o opţiune a statelor slabe se înşeală amarnic. În luna ianuarie a acestui an, presa de la Bucureşti scria că reprezentanţii FMI în România exercită presiuni asupra guvernului pentru încheierea unui acord de împrumut.
Economistul John Perkins, în una din lucrările sale, „Confesiunile unui asasin economic”, dezvăluie adevărata esenţă a „donatorilor”, care nu reprezintă decât un mijloc de cucerire non-militară a statelor de către marea finanţă. Regimurile „incomode” sunt înlăturate prin manipularea maselor, iar în locul sunt instalate marionete care acceptă tacit orice condiţii, indiferent dacă acestea ar duce în cele din urmă la înfometarea propriului popor.
Iată că Republica Moldova să treacă prin sita FMI-ului. A se observa cum în ajun vor apărea diverşi experţi, plătiţi cu bani groşi pentru piţigăială, care vor încerca să convingă societatea despre calitatea “fermecătoare” a banilor veniţi din mâna duşmanului. Însă, aceşti experţi vor dispărea îndată ce statul care a fost silit să ia credit o sa cadă într-un mare “kizdeak” socio-economic, iar FMI va începe să scoată până şi ultimul bănuţ, exact aşa cum a făcut guvernul URSS în timpul foametei din 1947.
