Am scris despre javre, au scris şi alţii. Voi da un caz concret, cu precizarea regretului că am ajuns la asta.
Este un băiat bun acest Nicolae Josanu, păcatul său fiind tovărăşia sa /nu precizez frontul/ cu Tolea Şalaru. Ne întîlnim des şi eu în naivitatea mea discutam cu el, încercam să-i lămuresc anumite lucruri şi mă miram că nu înţelege; şi nu e prost. Omul era convins, dar era şi la datorie. Ieri abea s-a deconspirat — este pe post de javră a lui Şalaru şi are scopul căluşării mele. Ne-am certat niţel, am făcut schimb de replici dure. A concluzionat el: eu sunt emoţional, iar tu…
A încercat să mă convingă că Tolea este tot băiet bun şi la 26 februarie 89 a luptat pentru mine, a strigat şi el «Libertate lui Ţurcanu!». Mai mulţi îmi scot ochii cu astfel de aiureli. În primul rînd nu am fost eliberat şi am făcut 10 zile de arest întro grevă a foamei.; 4 zile la KPZ, altele 6 la spital. Am avut noroc de un medic de la Urgenţă evreu care a insistat să fiu dus la spital. Ticălosul de mine nu i-am reţinut numele!
În al doilea. Este greşit înţeles efortul meu de atunci. Totul se reduce la grevele mele. Or, esenţialul este: am încercat să arăt un exemplu cum trebuie de luptat pentru a obţine ceva. Nu am fost înţeles. Laie şi cu Neculae /Josan/ au dat alte modele, legere /expresia lui Hadîrcă/ de luptă: cîntecele, poiezioare etc. Un Fima Tarlapanglicaru a forfecat Imperiul cu limba sa ascuţită. /Aşi zice ceva dar mă tem că mă va înţelege Gicu greşit./ O totală neînţelegere a situaţiei, care predomină şi azi, fiindcă presa «bună» e pe aceleaşi mîini păroase.
Revin la javră şi cearta cu ea. Mi-a propus chiar şi un DVD, care demonstrează bunăvoinţa lui Şalaru şi Vieru /nu ştiam că a intervenit, nu cred pînă nu văd/. Dar din păcate eu nu numai casă n-am, dar nici computer şi i-am propus să posteze pe curaj. Aşi! Nu va posta; javra e în afară de toate paznic la fîn. Sam ne ham i drugomu ne dam./nu cunosc versiunea română/ Iată atitudinea lor, şalarilor, faţă de istorie. Apropo; am încercat să mă adresez prietenilor de la SIS cu rugămintea să-mi ofere materiale ale anului 89 ce mă vizează. Ca să vezi, nu au! Şi eu care credeam că « Moldova anului 89 îşi are analele sale scrise pe benzile şi peliculele KGB-ului»! /Parafrază după A. Russo/.
Semn bun – javra a lătrat, nu-i turbată, e plătită. Dar nu numai. În final s-a arătat moldovean adevărat, adică mojic de la coada vacii /şi curul lui Tolea/; a trecut la expresii dure de felul « datului la bot». Şi nu sunt vorbe goale, date fiind ticăloşia lui Tolea şi bogăţia sa.
Mai dau un detaliu al conflictului meu cu Şalaru. Deseori el se exprima cam astfel: «Mă tem să nu vină în fruntea mişcării vreun schizofren harizmatic». / şi cei de la KGB ziceau cam tot aşa — uimitoare coincidenţă!/ Şi nu întîmplător în această ţară, la vîrf, de la 90 încoace tot de oligofreni am avut parte. Exagerez, desigur — e vorba de mediocrităţi, Tolea fiind una din ele.
Iurie Ţurcanu
Pis. Mă adresez simplu şi omeneşte dlui Nicolae Josanu să demisioneze din postul care nu-i face cinste. Va cîştiga respectul meu, altfel îl las în regnul javrelor.
Am scris aceste rînduri fără ură în copul de a corecta un om…
Piis. Javra a lătrat cam în aceiaşi termeni şi la Oleg, că de ce îi vorbeşte de rău pe cei de la VB. Aceştea aşa patrioţi, da Oleg!