Cont bancar de minimum 500 Euro. De această sumă trebuie să dispună un basareabean pentru a obţine viză de intrare în România.

500_euro_notenDacă eşti elev, student, om de cultură, om de afaceri sau simplu cetăţean al RM, ai nevoie de dovada deţinerii unui cont bancar de minimim 500 Euro pentru recepţionarea vizei. Noi, grupul de iniţiativă “Spirit Românesc” cerem modificarea Ordonanţei de Urgenţă 194/2002, care prevede că orice cetăţean din afara Uniunii Europene care intră în România trebuie să prezinte confirmarea faptului că are un cont bancar de minimum 500 de euro şi considerând că, prin acest act normativ, se îngrădeşte accesul cetăţenilor (români) ai Republicii Moldova în România, lucru ce nu se încadrează în declaraţiile autorităţiilor române cu referire la politica de apropiere cu etnicii români din Basarabia. … mi-e dor de România!

Vino miercuri, ora 17:00 la ambasada României din Chişinău (str. Bucureşti, nr. 66/1 ) cu o “bancnotă” de 500 euro desenată/ printata, cu mesajul: mi-e dor de România, vreau in România, sau o simplă bucată de hârtie cu textul 500 euro. Depunem “banii” în cutia poştală a instituţiei şi ne retragem pe la casele noastre în speranţa că cineva acolo ne va auzi …dorul de România.