Nici o funcţie din lume nu poate înălţa omul. Omul mic înălţat la orice treaptă a ierarhiei de stat rămâne ceea ce a fost toată viaţa – un om mic cu vise mici. Omul mic este acel om pentru care cel mai important scop în viaţă este satisfacerea unor pofte minore: o maşină şi vilă de luxă, pază la scara blocului, apreciere din partea celor din jur. Să ne amintim de prima „iniţiativă politică” a lui Ghimpu: „şampanie gratuită din contului parlamentului pentru toţi!”. Acum, mai nou, după ce bătrânul Voronin şi-a anunţat dezgustat demisia din funcţia supremă în stat, prima iniţiativă politică a lui Ghimpu, care preia temporar funcţia de şef al statului, a fost „organizarea unui chef la vila prezidenţială de la Condriţa”. Oare ce poate fi mai straşnic pentru societatea noastră decât un preşedinte (fie el şi interimar) avar, agramat şi needucat?
Liderul liberal în acest caz îmi aminteşte de bolşevicii care se simţeau „împliniţi politiceşte” când călcau cu ciubotele pline de noroi covoarele din palatele imperiale şi se îmbătau cu vinul din beciul ţarului.
Omul mare este acel vizorul cărora se îndreaptă spre culmi supraexistenţiale, este omul care ridică pe cei inferiori ierarhic la noi culmi. Omul mare este cel care odată ce cucereşte (nu primeşte!) treptele înalte ale puterii politice, restaurează o ordine firească a lucrurilor.
În momentul în care puterea ajunge în mâinile unui om mic, aşa cum este în cazul revoluţiei bolşevice, sau mai nou a lui Mihai Ghimpu, este perturbată mersul normal al lucrurilor, o catastrofa socială, economică şi politică este inevitabilă.
Egalitarismul socialist şi liberal promovează ideea marginalizării elitelor naţionale şi ascensiunea „oamenilor mici”: mulgătoarele, agrarienii, hoţii de buzunare, contrabandiştii, micii afacerişti ajung să decidă în marea politică servind inconştient stăpânii din spatele cortinei care zâmbind şiret trag de sfori.
