Mi-i dor de măruntele nimicuri de cîndva ce-mi aruncau atît de uşor sufletul în cascade de voiebună. Unde sunt acele bucurii mici ale copilăriei care dezlănţuiesc hohote de fericire cînd ochii dau de preferatele desene animate sau de mult iubitele rafturi cu jucării? Ce simplu era să fii fericit pe atunci.
Unde sunt acele pofte de copil ce au puterea de a ferici o zi întreagă prin dulceaţa unui ecler că stă ţanţos în gălbeneaţa lui de pluş, iar eu cu nasul lipit de vitrina rece şi lipicioasă îl topesc cu ochii, găbjind între degete pînza buzunarul?...
Ah, ce mi-i dor de aceste ieftine bucurii de copil! Nu le vreau tot pe ele, las' să vină altele..mai mature, mai fiţoase, mai năprasnice, mai costisitoare..dar vreau acea bucurie galbenă pe care nu o mai simt de ceva timp, acea bucurie simplă, uşoară, lucioasă ca ambalajul de caramelă, să rupă măcar o oră din plictis, din deznădejde, din cotidian, inundîndu-mă de acea bucurie simplă, dar plină!
E mult mai complicat să-ţi desfeţi maturitatea. N-o mai momeşti cu poveşti persane, cu Griliaj, cu visării înainte de somn...ea vrea povestea sa deloc simplă, deloc uşoară, cu sacrificii şi drame căci ce se dă uşor deja se numeşte " superficial" în nomenclatorul ei, căci tot ce e ieftin, nu e calitativ, căci tot ce e mult, nu mai e valoros...ea nu vrea dulciuri, ea vrea un dulce-amar, un nu-ştiu-ce, un du-te-vino, un dă-o-naibii...ea e scîrbos de pragmatică, ea ştie ce e aia inflaţie.
