Cu familia Lisnic ne cunoşteam demult. Părinţii mei îi cunoscuseră la un hram după care relaţiile interfamiliale s-au înteţit. I-am cunoscut şi eu. Doamna Larga nu avea studii superioare, dar avea un post decent şi mama îmi povestea că toţi o stimau la serviciu. Doamna era foarte frumoasă, deşi trecută de prima tinereţe, puteam desluşi pe chipul ei umbra deasă de cîndva a genelor lungi ce adăposteau doi ochi mari, căprui. Deşi nu era cultivată prin şcoli, era atît deschisă spre a cunoaşte, spre a se rafina, accepta ca un copil chiar şi ironiile unora. O admiram deschis pentru asta la care ea îmi spunea: " Sunt ca o vale, accept orice rîu ce vine spre mine şi încerc să învăţ din toate.". Şi mai era şi mamă bună şi o soţie grijulie..şi multe încă ar trebui să spun, dar mă opresc aici.
Domnul Andrei Lisnic avea şi el studii medii, dar toată viaţa fusese şofer. Foarte blînd din fire, meşter în toate ale gospodăriei, avea însă patima beţiei care uneori îl cufunda într-un somn adînc şi cuminte, dar alteori erupea în zvîcneli de gelozie . Nu a lovit-o niciodată pe soţia sa, dar în cele cîteva nopţi în care s-a întîmplat să rămîn la ei (mă împăcam foarte bine cu fiica lor) am fost un martor involuntar la scandaluri de familie.
El se întorcea beat criţă de unde venea şi dacă consumase mai mult decît se cuvine pentru a dormi strîns, atunci nu mai dormea nimeni în casă..cuvinte puturoase o biciuiau pe Dna Lisnic, cuvinte nemeritate care o pălmuiau cu ticăloşie la care dna printre hohote striga: " Mai bine aş fi fost o curvă să merit cu adevărat cuvintele pe care le spui!". Alteori, cînd dl. Andrei nu venea acasă noaptea, dna Lisnic intra în odaia fetei unde dormeam şi eu, o trezea încetişor şi amîndouă ca două umbre mergeau în miez de noapte în căutarea tatălui care poate zace pe undeva fără simţuri... şi fără simţ.
O dată s-a întîmplat ca după o plimbare de asta nocturnă nereuşită, stăteau amîndouă fără somn în bucătărie cu ochii lipiţi de sticla geamului..poate-poate o să apară.
- Mamă, el (tata) nu te merită! De ce anume tu, anume tu, mămica mea, ţi-ai găsit acest nenorocit pentru o viaţă?..fata plîngea, dar o spunea cu înverşunare, cu răzvrătire.
- Merit, dacă asta mi-i dat să îndur înseamnă că merit, răspunse doamna blajin după o pauză.
Dar cuvintele-i plîngeau în adîncul sufletului, cred că acolo încerca şi ea să înăbuşe aceleaşi gînduri. Fiica ei se revolta în zeci de argumente, demonstrîndu-i că soarta e nedreaptă în a uni două suflete care sunt din două caste diferite, care sunt atît de incompatibile intelectualiceşte, care se regăsesc în moralităţi contrare...
Eu stăteam după uşă încurajînd-o tacit pe Carmen, răscoleam prin toate amintirile să demonstrez şi eu că nu întotdeauna oamenii se merită, că sunt blegi care nenorocesc fete de aur şi proaste care pun juponul pe cap la nişte băieţi de mai mare dragul.
"Cum oare de s-o uitat la dînsa/dînsul, el aşa simpatic, cu facultate, cu serviciu, din oameni aleşi la fericita de dînsa care nu ştia nici doi ori doi în şcoală, o ştia tot satul de fată uşoară şi la urma urmei..nici nu e frumoasă.." şi cîte din astea am auzit, şi cîte din astea am spus în sinea mea învinuind soarta, viaţa, pe Dumnezeu.
Eu nu-i făceam acasă destăiuri mamei despre scenele la care fusesem martor, dar o dată inconştient o întrebasem:
- Mama, nu ştii cum s-au cunoscut tanti Liuda (Lisnic) cu soţul dumneaei?
- Nu, de ce?
- Da Carmen cît timp după căsătorie s-a născut?
- 2 Ani. De ce? Ce tot întrebi?
- Aşa..mi-i interesant, pur şi simplu.
- Mama, nu te-ai gîndit niciodată că tanti Liuda merită o viaţă mai bună, un soţ mai bun, că e nedrept cum se întîmplă în viaţă?
Mama înţelesese întrebarea mea, dar nu răspunse imediat:
- Irina, nu se merită moartea prematură a copilului, un accindent rutier din cauza unui dobitoc care mergea beat la volan pe contrasens, nu se merită poate o furtună, o ploaie cu piatră, dar ce alegem cu mîna noastră, nesiliţi de nimeni se merită, toate se merită.
Nu eram de acord.
Şi au trecut ani. Acum cîteva zile îmi amintii de acest subiect după ce am întîlnit un cuplu pe care îl cunosc de vreo 3 ani şi de vreo 3 ani împreună sunt. Ea o drăgălăşenie de fată, a terminat Conservatorul şi cîntă ca o luscinie la pian, fină, foarte atentă şi deschisă,găteşte ca un Chef, e mereu veselă cu chipul luminat de zîmbet, ştie 3 limbi străine şi citeşte ziare pe lîngă beletristica în volume groase ca tulpina de stejar ....cred că aţi înţeles că o agreez mult. El e rupt din soare de frumos, înalt, spătos, un fel de Ben Affleck..usucă inima la oricare într-un cuvînt, dar voi mai adăuga: şi-a băgat piciorul în studii cînd era prin clasa 10-a, nealtoit la vorbă deşi poartă Adidas şi goneşte pe maşina lu' tăticu. E bun la suflet, e leneş, e naiv. Cred că am fost obiectivă.
Ea nu-l merită. Precum nu merită să meargă singurică de fiecare dată la mult-iubitele ei concerte de muzică clasică de la Sala cu Orgă pentru că el " adoarme" acolo, precum nu merită să-i facă scene stupide de gelozie pentru că e frumoasă şi pe deasupra se îmbracă frumos. S-o-mbrace el, ar fi bucuros să-i pună un sac peste cap şi ar scoate ochii la oricare care s-ar uita înspre ea chiar şi din curiozitate, ea nu merită să se arunce în prezenţa ei vulgarisme chiar şi la adresa unui bou care l-a enervat pe iubitul ei şi iată cu ţigara în bot şi cu dînsa de mînă. Ea speră că el se va dezvăţa de acest obicei prost de dragul ei. Ea îl iubeşte.
EA NU MERITĂ. Dar ea nu face nimic pentru a merita ceva mai bun, pentru a schimba ceva în viaţa ei, ea rabdă cu smerenie, ce să-i faci dacă-i frumos Marchiz al ei, ea crede că el se va schimba de dragul ei, ea crede că el o iubeşte mult. Şi e adevărat că o iubeşte, dar asta nu schimbă nimic timp de 3 ani.. şi peste ani văd o altă familie Lisnic.
Acum nu le merită, dar odată ce va îmbrăca inelul pe deget şi va jura iubire..le va merita pe toate, căci decizia ei a fost şi nu contează că au ajuns să fie împreună...din cauza unui test de sarcină, din cauza unei iubiri oarbe, din cauza unei naivităţi adolescentine, din lipsă de creieri, din cauza unui preludiu de relaţie scurtă care s-a sfîrşit în grabă la altar, din cauză că anii treceau şi toţi îi spuneau fată bătrînă, din cauză că îi era frică că nu va găsi pe nimeni mai bun...asta nu mai contează, contează că şi-a ales drumul vieţii de bunăvoie şi nesilită de nimeni...şi a ajuns să le merite.
