Până a vizita România, aveam o percepţie oarecum idealizată asupra ei în sensul că îmi imaginam că toţi locuitorii de peste Prut nu fac deosebire între ei, că problema regiunilor în care s-au născut nu se pune şi că acesta nu poate fi în niciun caz un motiv de ceartă şi dezbinare, fie măcar şi la nivelul unei simple dispute, să zicem la o halbă de bere sau la o polemică pe net. Îmi amintesc o de întâmplare în acest context. Veneam în Moldova cu un tren din Ardeal. Vecinii din compartiment discutau şi o femeie îi spunea alteia că fiica-sa s-a căsătorit cu un moldovean (din România), justificându-se oarecum (probabil se simţea jenată ori vinovată): “Ei şi ce dacă e moldovean, şi moldovenii sunt oameni, ca noi”. A mai spus câteva fraze în acelaşi duh, menite să convingă anturajul că n-are nimic împotriva moldovenilor, că n-are prejudecăţi vizavi de ei şi că îi acceptă aşa cum sunt. Conlocutoarea îi confirmă spusele amntindu-şi că şi o rudă de a ei e căsătorită cu un moldovean şi că se împacă perfect şi că duc un trai fericit împreună. “Toţi suntem oameni!”, spuse ea într-un final împăcată cu ideea de diversitate şi toleranţă.
Totuşi, m-a uluit atunci genul de discurs pentru că nu mă aşteptam ca românii să facă diferenţieri atât de tranşante pornind de la criteriul regional. Din RM, eu îi percepeam ca pe un tot întreg, aşa cum sunt basarabenii. M-a uluit poate şi pentru că n-am observat nici la ruşi, care locuiesc într-o ţară enormă, diferenţieri similare ori poate mi-au scăpat mie (cine e mai informat, ar putea să facă precizările de rigoare). Din câte ştiu, animozităţi de acest gen la ruşi se consemnează doar între moscoviţi şi ruşii din restul regiunilor. Să fie oare pentru că Rusia s-a constitiuit ca stat maI devreme decât România şi la ei diferenţele regionale s-au şters? Nu sunt sigur de aceasta, dar în mediul lor n-am auzit niciodată discursuri în care locuitorii unei regiuni a Rusiei să fie ţinta unor glume denigratoare (mă refer strict la ruşi, nu la minorităţile lor etnice ca ciukcii, caucazienii şi alţii).
Rămâne de văzut dacă diferenţierile vizate vor dispărea şi la români odată cu trecerea timpului sau, dimpotrivă, se vor aprofunda şi mai mult.
enervant.wordpress.com