Motto: Eu sunt masturbator, nu coitor /Sartre, se pare/

Au echivalentul în bancuri indecente dar adecvate a oricărei situaţii…. Voi reproduce un banc la ţanc.
Cică în finalul unui act sexual spermatozoizii în goana spre ovul mai şi pălăvrăgeau. Unul: cînd voi fi mare voi fi preşedinte de ţară ca M. Ghimpu. Altul: iar eu – premier ca V Filat. O spermatozoidă: iar eu – gazetăriţă ca Maria Saharneanu. La un moment, unul, care ar fi fost realist ca… mine: ogoiţi- voi, fraţi/surori, ne-am pomenit în prezervativ!
Asta e situaţia:AIE e în prezervativ, indiferent de decizia Gurţii. Fiindcă actul a fost unul neserios dintru început. Va urma un altul, fără prezervativ. Nu numaidecît la baia armenească. Merge şi la cea rusească – igiena e importantă. Şi va merge bine, săpun slavă Domnului mai avem
M-a inspirat la această măscară Maria S. cu un editorial, care ar fi fost făcut cu capul în nisip. Tot de la ea aflaseşi că soţul ar fi primit o llovitură cu ranga la cap. Nu exclud, dar ştiu că asemeni lovituri sunt mortale. O fi fost el lovit altă dată, dar nu-i fac eu protoistotia. Oricum, folosind expresia dnei, ambii sunt bătuţi cu cahla…Şi nu doar ei. Bogaţii şi negrii, angajaţi la antrepriza de familie, la fel.
De mirare, aşa cum sunt îşi fac interesul personal. Că e pe seama societăţii etc – cine mai are în vedere asemeni scrupule?
Minciuna are picioare scurte, la nemţi cel puţin e aşa . Ce ne vor zice toată micimea asta “ u razbitovo corîta”, peste cîteva zile? Se vor bucura, fiindcă vor avea motive de a cere azil politic. Au luptat, dle! Cu limba! Eu, spurcat la gură precum mă ştiţi, zic: cu limba este perversiune. Politica se face în putere, cu instrumentele respective, vectorii cum e în vogă acum, bine… cum se zice….
Mai vorbim după multaşteptata baie.
Cu careva anticipare, la final: S legkim parom!
Iurie Ţurcanu
Pis. O întrebare teologică la temă: Ce zice Papa de la Bîc, Laie Întîiu referitor la folosirea prezervativelor în politică? Dar ce părere are despre prezervativele politice? Sunt curioasă să ştiu.
Piis. Apropo: ce vor ruşii ăştea de la noi, în ultimă instanţă? Pămînt la sigur nu, au mult prea mult, era să-i zic pe-a lor.
Pe de altă parte bunii vecini, democraţi etc ucrainenii nu doar că ne-au luat mai multe plaiuri, dar au intenţii hrăpăreţe, mai vor încă; şi nu doar Transnistria. Iar noi, bătuţii cu cahla, leuca, etc facem drujbă cu ei…
Chiar nu înţeleg….Zău.