Nu cred că România e suficient de puternică, în cazul unei eventuale uniri, să asimileze RM – un conglomerat de minorităţi naţionale extrem de românofobe, unde şi majoritatea românofonă a fost educată în spirit antiromânesc. S-ar putea ca într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat RM să fie mai degrabă rusificată sau “înghţită” de Ucraina, care are cea mai numeroasă minoritate naţională aici, şi care este în imediata apropiere a RM. Paradoxal, dar în ultimii ani, după proclamarea independenţei, procesul de rusificare a luat amploare. Băştinaşii sunt pătura cea mai săracă şi mai prost instruită, care populează satele medievale, economia fiind concentrată în mâinile minoritarilor, mai ales că se ştie cum au fost făcute privatizările acum 20 de ani şi în mâinile cui se aflau atunci (ca şi acum) pârghiile politice, economice şi administrative.

Procesul asimilării ar putea fi grăbit dacă acceptăm să coabităm cu Transnistria, o regiune irecuperabilă în opinia mea, care s-ar putea extinde ca un cancer pe întreg teritoriul RM, aici mai existând enclave asemănătoare cum ar fi oraşul Bălţi. Poate de aceea, noua conducere ar trebui să scape de balastul numit Transnistria (cu excepţia Bender-ului) şi să instituie hotare pe Nistru de genul Zidului Chinezesc. Este adevărat că problema nu ar dispărea odată cu tăierea abcesului transistrean, rusificarea şi ucrainizarea (şi găgăuzificarea, de ce nu) continuând din interiorul teritoriului unde băştinaşii sunt majoritari şi numai buni de aculturalizat.

enervant.wordpress.com