Într-o măsură (afectivă) puţintel mai redusă, sfera a consemnat prompt şi descălecarea mioritică, binecuvântată şi redemptorie a Madonnei - acest scandal întrupat, prefăcut de maşinăria media în voce şi-n divă de-a lungul unor decenii de lupte, înscenări, muncă înverşunată şi prea puţină armonie muzicală.
Aceleaşi cucoane cu apetenţă pentru scrisul fără conţinut şi inspirându-se din aceeaşi înclinaţie contagioasă a bocetului isteric vor ridica acum aceleaşi osanale (dacă nu au început deja!) amoroase, vanilate, bardului nemuritor Leonard Cohen. Sigur, în cazul legendarului evreu vorbim deja de talent, de poezie adevărată şi chiar de muzică, de sunete bine închegate. Rămâne, totuşi, gustul diabetic al idolatriei. Nu înţeleg de ce nu m-am obişnuit nici acum cu gândul că şi pe internet nasc tot oameni, nu ştiu de ce aşteptam cu atâta naivitate ca admiraţia năroadă, îngustimea burgheză a vederilor, cordialitatea cerşetoare de îngăduinţă, acordul laş, lipsa spăimoasă a simţului critic să nu ne urmeze până şi-n generosul (măcar în ce priveşte libertatea de gândire şi de expresie) www.
