Vorbeam într-un text anterior despre numeroasele categorii favorizate din RM care pretind la tot pasul privilegii şi onoruri de regi şi regine. Şi problema e că se profilează o tendinţă de creştere a numărului lor, invocându-se motive unul mai aberante decât altul, care stipulează că trebuie să renunţi la confortul personal în transportul public în favoarea unei mame eroine, unei femei gravide, unui luptător de pe tărâmuri exotice, unor frontovici – veterani care au învins Fiara etc. etc. etc. Dacă în cazul acestora din urmă se invocă sacrificiul eroic, actele lor de vitejie, datorită cărora avem şi noi acum posibilitatea să ne delectăm din plin de viaţă, în cazul femeilor, mai ales a celor gravide, moralizatorii(oarele) şi gentlemenii obişnuiesc să ne agreseze cu argumentul “galanteria”. Adică mi se cere să o fac pe cavalerul medieval, cu bunele lui maniere, care ceda locul în tramvai femelor gravide şi veteranilor de război şi ai muncii, care în plus le mai şi legăna, le flutura cu evantaiul prin faţa ochilor ca să nu le înţepe muştele şi ţânţarii, respingeau atacurile zmeilor lşi balaurilor care scoteau flăcări pe nas şi pe gură, le apărau de atacurile tâlharilor de drumul mare şi ale răufăcătorilor şi încă multe altele, pentru că aşa scria în codul bunelor maniere.
De asta încearcă să ne convingă şi un site de ştiri care a decis să ne înveţe cum să ne comportăm cu cucoanele. Deci, e de prost gust să pretinzi că ai plătit preţul călătoriei (de câtă nesimţire trebuie să dai dovadă ca să-ţi imaginezi că asta îţi dă dreptul să mergi aşezat pe un scaun în transportul public!), să călătoreşti cu aerul că nu vezi nimic împrejur, mai ales pe aceleaşi femei gravide. Să aibă oare chiar atât de puţin demnitate femeile din RM? Să fie oloage că cer la tot pasul să li se facă o favoare? De ce ar trebui să devină o problemă publică deciza personală a cuiva de a se perpetua? Dar dacă totuşi a devenit, nu ar fi mai înţelept să se rezerveze câteva troleibuze special pentru frontovici şi femei gravide, ca să nu ne mai agasăm reciproc? Poate atunci şi un site de ştiri va activa conform menirii sale şi nu va mai risca să ne prezinte materiale educative penibille? Bineînţeles, cu condiţia că angajaţii lui sunt înzestraţi cu simţul ridicolului, care, se pare totuşi, le lipseşte cu desăvârşire la moment.
enervant.wordpress.com