Când aud discuţii pe marginea diferenţei, îmi amintesc automat de o emisiune televizată în care o demnitară de etnie rusă vorbea despre relaţiile dintre minorităţile naţionale din RM şi majoritari. La un moment dat, aceasta a făcut o remarcă pe un ton indispus, care o umanizase puţin (de regulă, minoritarii ruşi sunt extrem de aroganţi şi vorbesc cu tonul unui stăpân, poate de aceea le vine unor din ei atât de uşor să câştige de partea lor un basarabean, să-l emoţioneze până la lacrimi când îi vorbesc simplu, pe picior de egalitate, ca de la om la om). După ce respinsese ideea că un rus ar putea discuta vreodată în română cu un ucrainean, dar acceptase totuşi că ar fi normal dacă în discuţia dintre un rus şi un moldovean fiecare ar vorbi în limba lui, doamna respectivă, vădit indispusă, s-a dezlănţuit declarând că nu există nicio diferenţă între un copil rus şi unul moldovean, că un copil rus nu e deloc diferit: are şi el simpatii şi antipatii, urăşte şi iubeşte, înşiruind încă multe alte calităţi specifice unei fiinţe umane, indiferent de originea etnică: “Nu este el deloc diferit sau altfel!!!”.

M-am întrebat atunci de ce o deranjează atât de mult ideea de diferenţă. Doar cuvântul este folosit atât de des în dicursurile care promovează toleranţa. Nu mi-a luat mult timp ca să înţeleg că în anumite cazuri noţiunea desemnează o poziţie, în care sunt incluşi marginalii şi discriminaţii, iar în altele – o simplă deosebire care nu implică ideea de segregare, de central sau marginal etc., că diferenţa este valorificată pozitiv şi încurajată doar în lumea vedetelor, unde fiecare e obligat să fie altfel pentru a deveni vizibil sau chiar a supravieţui. În rest, termenul vorbeşte despre o lume în care oamenii sunt împărţiţi în stăpâni şi supuşi, centrali şi marginali, toleraţi şi toleratori, raporturile de forţă fiind disimulate de tot felul de discursuri umaniste sau egalitariste.

Sunt curios cum ar fi reacţionat demnitara dacă în discuţie ar fi fost puse minorităţile sexuale, nu cele etnice. Ar fi rămas fidelă argumentelor invocate sau discursul ei este valabil doar cu referire de minorităţile naţionale, celelalte categorii fiind “diferite” prin excelenţă?

Puţin probabil că cineva ar respinge etichetele de “diferit”, “altfel”, “celălalt” dacă acestea nu ar implica ideea de toleranţă umilitoare, ci o poziţie privilegiată, onorabilă, care să nu aibă nevoie de discursuri justificatoare. Apropo, voi cum sunteţi, diferiţi sau identici? Şi dacă sunteţi diferiţi, atunci în raport cu cine? Diferenţa voastră atrage după sine discriminarea, sau e vorba doar de o joacă în care culoarea diferită a ochilor sau a părului înseamnă mai degrabă “acelaşi” decât “atfel”?

enervant.wordpress.com