La 22.08.2009, în ediţia ordinară a “Magazinului istoric” (emisiune săptămînală de la Radio Vocea Basarabiei), moderatorul căruia este vice-preşedintele Asociaţiei Istoricilor din RM Igor CAŞU, a numit Asociaţia Cetăţenească pentru Lichidarea Consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop (ACLCPMR) “asociaţie obscură”, pentru faptul că ea preconizează să picheteze (şi a pichetat) pe data de 23.08.2009 Ambasada Germaniei la Chişinău, căreia dlui îi luase apărarea. Prin aceasta oponentul nostru a devenit avocatul nepoftit al acestei Ţări, care a procedat la timpul său exact ca Rusia comunistă. În baza dictatului de la Viena, la 30.08.1940 Germania a răpit de la România Nordul Ardealului şi Sudul Dobrogei (zis Cadrilaterul), pe care le-a “dăruit” sateliţilor săi de atunci Ungariei şi Bulgariei. Să nu cunoască oare vicepreşedintele istoricilor moldoveni această crimă gravă, fără termen de prescripţie, a Germaniei fasciste împotriva României? Nu cumva, din cauza celor alde CAŞU, România este azi înconjurată de romîni?! Trecerea cu vederea a acestei nelegiuiri faţă de România miroase a ticăloşenie şi servilism faţă de invadatori din partea moderatorului vizat; a iresponsabilitate condamnabilă faţă de trecutul, prezentul şi viitorul Romîniei, şi a Romînilor de pe ambele maluri ale Prutului.
ACLCPMR consideră că, a-i aminti atît Rusiei cît şi Germaniei despre crimele săvîrşite de către ele împotriva României, a acestor despre necesitatea reabilitării marale şi istorice a acestor Ţări în faţa Poporului Romîn şi despre obligativitatea lor cde a contribui principial şi esenţial prin organismele internaţionale la lichidarea consecinţelor odiosului pact “Molotov-Ribbentrop” (condamnat chiar de ele) şi reîntregirea naţională şi teritorială a Romîniei pe această cale NU ESTE UN VICIU. Anume aceste deziderate constituie chintesenţa Statutului Asociaţiei noastre, scopul şi miezul activităţii ei şi rezultă din titulatura, ştampila şi sigla ei, pe care sunt imprimate chipurile celor mai mari UNIONIŞTI ai NEAMULUI ROMÂNESC din antichitate şi pînă în prezent: Burebista, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan CUZA. Regele Ferdinand I. Anmume despre aceste obligaţiuni ale statelor nominalizate a vorbit subsemnatul la întrevederea sqa cu Ambasadoerul Germaniei la Chişinău, realiyată la iniţiativa şi invitaţia Domniei Sale pe date de 19.08.2009. Ambasadorul s-a dovedit a fi o persoană deosebit de intekigentă, cultă şi înţelegătoare. În finalul discuţiei noastre Excelenţa Sa a spus că, dacă Chişinăul şi Bucureştiul doresc şi vor cere Rwunirea şi reîntregirea României, Germania o va accepta şi o va susţine. Acesta este u n drept al Românilor. Din partea ACLCPMR amintim celor 2 State Româneşti adevărul axiomatic :Un drept legitim nesolicitat niciodată nu poate fi realizat. În Sfînta Scriptură se spune: Bate şi ţi se va deschide; cere şi ţi se va da!
Ascultînd pledoaria oponentului nostru pe problema Pactului Molotov+Ribbentrop, expusă la microfonul Vocii Basarabiei în cadrul emisiunii menţionate, am constatat cu stupoare, că dl CAŞU nu cunoaşte sebsul vocabulei “obscur,-ă” prin care a insultat Asociaţia noastră, numind-o “obscură” – ceea ce nu este altceva decît mărtirie a restanţelor sale la cunoaşterea şi utilizarea Limbii Române. În DEX al limbii Române la p.708 citim: “ 1.. Obscur,-ă, adj.. Care nu este străbătut de lumină, întunecos.. 2. Nedesluşit, nelămurit, neclar, neînţeles”. Chiar să nu înţeleagă faimosul nostru istoric, moderator a unei teme istorice, ce înseamnă sintagma “lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop”- document pe care dlui încearcî să-l reboteze (la îndemnul unui autodidact) în pactul Hitler-Stalin”?!
Cu alte cuvinte, prin etichetarea ACLCPMR ca “asociaţie obscură”, oponentul nostru I. CAŞU dă de ănţeles radioascultătorilor Vocii Basarabiei , că Asociaţia Antipact Molotov-Ribbentrop este o organizaţie obscută, care acţionează clandistin, din umbră, din întuneric. Considerăm acest calificativ drept insultă gravă la Adresa Asociaţiei noastre şi a membrilor ei. Pentru dl I.CAŞU, dar şi pentru Ascultătorii Vocii Basarabiei precizăm: ACLCPMR este înregistrată la MJ la 15.07.1999 cu nr.1064 şi activează mai ult de 10 ani. Ea are reprezentanţii săi în majoritatea raioanelor republicii şi activează deschis prin organizarea de conferinţe de presă, teoretico-comemorative, mitinguri, demonstraţii, pichetări, mese rotunde, întruniri publice ale cetăţenilor republicii etc. La fiecare din conferinţele şi manifestaţiile sale se elaborează şi se adoptă communicate de presă, declaraţii, rezoluţii, memorii, care se transmit organelor abilitate interne şi internaţionale pentru informare şi luare de atitudine. Asociaţia publică Buletinele sale informative, articole istorice şi publicistice, pe cvare le distribuie cu titlu gratuit, bibliotecilor orăşeneşti şi raionale, instituţiilor de învăţămînt superior şi mediu de specialitate, liceelor şi şcolilor din oraşele şi satele republicii.. Îl îndemnăm pe I.CAŞU să ia cunoştinţă de aceste buletine şi articole, că îi vor fi de real folos.
Deci, ACLCPMR nu este o aociaţie obscură, cum ne insultă cu neruşinare I. Caşu , ci o organizaţie unionistă combativă, care luptă cu dîrzenie şi perseverenţă pentru realizarea idealului sacru românesc – restabilirea unităţii naţionale şi teritoriale a Patriei noastre sfinte Romînia prin readucerea la trupul Ţării a provinciilor ei rupte în mod criminal, cu forţa armelor de către hoardele străine în anii celui de al 2-lea război mondial
Este regretabil faptul că vicepreşedintele Asociaţiei istoricilor I.CAŞU a găsit de cuviinţă să atace în mass-media unica organizaţie deschis şi clar unionistă, trecînd cu vederea ambiţiile proimperiale a multor partide şi ONG-uri antinaţionale şi antiromâneşti.

Iacob Golovcă
Preşedintele ACLCPMR,
profesor universitar,
doctor în istorie

Chişinău, 25.08.2009