Iacob C.Istrati despre…
La noi in Tara se intampla lucruri care demult nu ne mai provoaca mirare. De ce? Pentru,ca omul nostru crede ca tot ce are a se intampla tot una o sa i se intample contrar vointelor lui; ca ce ti-i scris, in frunte ti-i pus si ca asa este vointa lui Dumnezeu.
De ce sa ne miram…?
Ca pensiile sunt marite si pensionarii cersesc in strada? Ca sunt majorate lefile profesorilor iar in scoli nu poti trage nici cu hamul pe absolventii universitari? Ca cei mai tineri ramasi in scoli abia asteapta sa plece din Tara ?
Oare acest lucru e de mirare?
De ce sa ne mire faptul ca noi suntem cei mai fericiti? Numai noi suntem mai, ca in fruntea bunastarii mondiale, ca dintr-o pensie poti cumpara asi trei cucosi vii s-au 4-5kg ( 12-15 lb.) de carne de porc. Drept a spus profesorul meu universitar C.Drahenberg ca “noi,moldovenii, suntem cei mai fericiti din lume pentru ca pe noi toti ne elibereaza: ba magiarii, ba turcii, ba rusii…” si mai ales rusii, care si astazi se staruie sa ne elibereze de…Transnistria.
Si ce e de mirare?
Ca Petru I a lasat urmasilor sai renumitul testament in care, printre altele a scris ca ”Rusia are menirea de a cuceri toata Evropa si Tarigradul (Bizant,Constantinopol,Istanbul) iar pe urma sa ajunga pana la Indii,” ca “cel care va cuceri acel pamant va fi adevaratul stapanitor al lumii”. Merge spre indeplinire un testament, mare lucru…
De ce sa ne miram?
Ne-au eliberat si in ‘40 de Tara-mama, de frati si surori, iar in ‘80 de o parte din vii, crezand, ca la noi se bea vinul cum la dansii “vodka”. In schimb ne-au invatat de minune sa folosim „apa dracului” (russcaia vodca).
Si asa ne-au tot eliberat, furindu-ne pamanturile noastre de la nord si sud, de la rasarit… mai simplu zis- din toate partile.
Si ce e de mirare?
Ca ne-au furat si capacitatea de a gandi de sinestatator si de a lua decizii independente, dupa ce atatia ani a gandit si a decis Cremlinul?
Ca prin metodele cele mai marsave au atacat constiinta noastra nationala,ca sa ne pierdfem ca natiune?
Sa ne mire oare fapta josnica, fara seaman al celui mai “patriot Om al neamului nostru, care a facut cardasie cu naluca reanviata a comunismului, PCM, ajutand-o sa ne ‘elibereze’ in continuare?
Ce e de mirare ca ne-au furat istoria adevarata inlocuind-o cu asa numita „istorie integrata”, ce are la baza vechea ideologie comunista si falsuri istorice dureroase…?
Oare nu se duce o lupta continua pentru deznationalizare?
Oare nu este „creata”, adica, nascocita o natiune noua? Cine mai poate face acest lucru in afara de “patriotii” neocomunisti, creatori de “Tari Naluci” si limbi nascocite?!
E de mirare?
Ca avem alfabet pregatit de pe timpul lui Iosif Djugasvili (Stalin) si experimentat cu ajutorul lui I.D.Ciobanu pentru a ne adapta la o limba noua?
Ca avem dictionare create de V.Stati et ‘C’ ?
Daca este o natiune noua, de ce sa nu avem si o limba noua- „moldoveneasca”? Chiar si o istorie noua, scrisa de marele ideolog comunist D’Anuntio Stepaniuc, despre statalitatea poporului moldovenesc, istorie pe care autorul o saraceste de adevaratii sai eroi, iar evenimentele si faptele sunt vazute de el prin prizma minciunii.
Nu e de mirare…
Daca se mai afla si maine la guvernare e posibil sa studiem numai “Istoria Basarabiei”,far-de Transnistria,Gagauz-Yeri si…
De ce sa ne miram?
Maine poate s-o numeasca si “ Istoria Bas-Arabiei? - De ce nu? Poate sa nascoceasca, ca acest nume BASARAB provine de la arabi si noi veniram de pe malurile Marii Rosii (culoarea rusinii, minciunii) si nu ale Marii Negre? Si… ca avem in noi ceva arabesc?… Poate nu degeaba o doamna din Cuveit m-a intrebat: „De ce foarte multi basarabeni sunt negriciosi?” I-am raspuns si eu in gluma: -„Probabil de aceea, ca suntem inruditi cu arabii si nici nu stim, ca ne tragem din semintia lui Muhamed…!”E o idee, nu? Trebuie soptita ideologului principal al Tarii. Mai stii, ca ia foc si mai naste o tara: – „Mold-Arabia!
Si ce, e de mirare?
Nu ne mira faptul, ca pamantenii nostri sunt imprastiati prin lume, iar copii nu-i mai recunosc, intorcandu-se acasa dupa o lunga lipsa.
De ce sa ne miram ?
Ca traim bine si avem de toate si la toate? Ca suntem aproape cei mai bogati din lume? De criza economica de astazi, sa se teama Barac Obama si Dumitru Medvedev, ca noua ni-i in cot de ea. Noi suntem fericiti…
…Si nimic de mirare?
Totusi, ar trebui sa ne mire paradoxul istoric a vremurilor noastre de azi… Cineva mi-a zis odata, ca avem de toate: cladiri mari, dar suflete mici; autostrazi tot mai largi, dar minti tot mai inguste; cheltuim mai mult, dar avem mai putin; avem case mai mari, dar familii mai mici; case mai frumoase, dar camine destramate …Ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar; scriem mai mult, dar invatam prea putine.
…Traim in vremurile oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor rapide si relatiilor superficiale. Acestea sunt vremurile in care avem moralitate de doi bani si aventuri de o noapte si…
De ce sa ne miram?
Si acum ma intreb: – Ce este libertatea? Ce inseamna oare, dorinta de libertate si cat de mare trebuie sa fie libertatea? Eu cred ca ai libertate numai atunci daca traiesti in padure de unul singur si nu apelezi la societate pentru unele bunuri necesare. Cand traiesti in societate trebuie sa te supui legilor ei, legilor facute de cei, ce stiu sa faca legi, de cei ce stiu pana unde merge libertatea si constrangerea…
La noi in Tara singura libertate absoluta este libertatea de a gandi. Libertatea de a te exprima in scris s-au verbal este o libertate relativa. Si fiecare o foloseste in felul sau.
Este foarte trist faptul, ca la alegerile parlamentare marea majoritate a pamantenilor nostril aflati dupa hotarele tarii n-au participat, fie ca n-au putut, fie ca n-au vrut. Este oare real ca toti basarabenii aflati in diferite colturi ale SUA sa se deplaseze tocmai in statul in care se gaseste ambasada s-au consulatul RM? Cum oare sa ajunga alegatorii din Canada la Ambasada RM situata in Washington, SUA pentru a vota intr-o zi de miercuri in toiul verii?
Unde a bagat Voronin prevederile Conventiei de la Geneva privitor la alegeri, despre care s-a mentionat in hotararea Parlamentului European dupa evenimentele din RM de mai ieri? E de mirare?
Revolta disperarii tinerilor basarabeni este numita revolta orfanilor pe drept, fiind abandonati si respinsi de regimul communist. Iar cel mai trist este faptul ca au fost lipsiti de dragostea parinteasca datorita acestui regim, care a facut asa, ca parintii sa fie nevoiti sa plece peste hotarele Basarabiei, ca sa nu le moara de foame copiii si sa le poata plati studiile…
Libertatea a devenit o valoare atat de viguroasa, incat nu mai poate fi stavilita, iar tinerii din spatiul Pruto-Nistrean si-au facut auzita optiunea clar si apasat: REINTREGIREA. In 2006, Vasile Dobrogeanu, istorician, accentua in interviul dat la o conferinta de presa in Arad: ” Problema cea mai trista la noi, romanii moldoveni, e aceea ca nu putem sa ne definim identitatea nationala, dar maine elevii nostri de astazi o sa-si asume rezolvarea acestei probleme”.
Acesti tineri si-au asumat identitatea romaneasca – un act curajos de constiinta.
S-au adeverit cuvintele profesorului Vasile Dobrogeanu si nu numai…
Si nu e de mirare!
